Concert pascal
MOPAN Suceava

Șeful administrației județene, Gheorghe Flutur, a participat, pe 15 ianuarie 2017, la Cernăuți, Ucraina, la manifestările dedicate marelui poet național Mihai Eminescu. Gheorghe Flutur a participat la aceste evenimente la invitația oficialităților din Regiunea Cernăuți. La manifestările dedicate poetului Mihai Eminescu au mai fost prezenți guvernatorul Regiunii Cernăuți, Alexandr Fisciuk, președintele Consiliului Regional Cernăuți, Ivan Muntean, primarul Cernăuțiului, Oleksi Kaspruk, consulul general al României la Cernăuți, Eleonora Moldovan, în timp ce județul Suceava a mai fost reprezentat de vicepreședintele Consiliului Județean, Viorel Seredenciuc, primarul din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, precum și directorul Bibliotecii „I.G. Sbiera”, Gabriel Cărăbuș.

Gheorghe Flutur a depus o coroană de flori la statuia poetului Mihai Eminescu din Cernăuți, după care a ținut să transmită un salut românilor din această regiune. „Ziua de 15 ianuarie, ziua nașterii poetului Mihai Eminescu, este marcată, începând din 2011, în fiecare an, ca Zi a Culturii Naționale. Și cu aceasta ocazie am transmis un salut românilor din Regiunea Cernăuți, pe care i-am felicitat pentru eforturile pe care le fac pentru a păstra limba română și tradițiile. De asemenea, am ținut să mulțumesc autorităților de la Cernăuți pentru colaborare și sprijinul acordat. În același timp am reamintit și de sprijinul nostru pentru minoritățile din județul Suceava”, a precizat șeful administrației județene.

Tot pe 15 ianuarie a.c., Gheorghe Flutur a fost prezent, la Cernăuți, la evenimentul „Malanca Fest 2017”, la care au participat 46 de grupuri. La acest eveniment, județul Suceava a fost reprezentat de „Capra” de la Malini și ansamblul Piatra Șoimului din Câmpulung Moldovenesc. Gheorghe Flutur a precizat că în discuțiile cu oficialitățile regionale din Cernăuți a convenit ca în perioada următoare să fie reluate demersurile pentru modernizarea punctului de trecere a frontierei Siret – Porubnoe, și deschiderea altor patru noi puncte la Vicovu de Sus – Crasnoilsk, Climăuți – Fântâna Albă, Ulma – Ruska și Izvoarele Sucevei – Șhepit. În același timp, autoritățile din Suceava și Cernăuți au convenit dezvoltarea colaborării în domenii precum sănătate, învățământ, situații de urgență, dar și a reprezentanților mediului de afaceri, așa cum este prevăzut în protocolul semnat anul trecut la Suceava.

 

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava