Concert pascal
MOPAN Suceava

Șeful administrației județene Gheorghe Flutur, a declarat astăzi că bugetul județului pentru 2017 este „neîndestulător”, dar și că fondurile existente nu asigură plata integrală a salariilor în acest an pentru Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului și pentru personalul din școlile speciale.

Gheorghe Flutur a spus într-o conferință de presă Administrația Finanțelor Publice Suceava a informat instituția pe care o conduce cu privire la sumele pe care le va primi Consiliului Județean, bugetul pentru acest an fiind de 401 milioane de lei, adică aproximativ 89 milioane de euro.

Flutur a arătat că veniturile prognozate pentru anul 2017 sunt de 359,27 milioane de lei, în timp ce cheltuielile sunt estimate la 410 milioane de lei. Printre sumele care se vor constitui ca venituri sunt cele alocate prin legea bugetului de stat pentru drumuri – 11,2 milioane de lei, pentru persoane cu handicap – 114 milioane de lei, pentru cheltuieli descentralizate – 121,9 milioane de lei,la care se mai adaugă și veniturile proprii, estimate la 10,2 milioane de lei.

Șeful administrației județene a subliniat că având în vedere diferența dintre veniturile și cheltuielile totale estimate, CJ Suceava nu poate acoperi o sumă de 50,7 milioane de lei. „2017 este un an în care impactul majorărilor salariale este consistent. E un lucru bun că se majorează salariile, pentru că se face dreptate. Trebuie spus că impactul creșterilor salariale este de la 92 de milioane de lei, în 2016, la 138 de milioane de lei, pentru anul acesta, deci un plus de 46 de milioane de lei”, a declarat Flutur.

El a spus că CJ Suceava poate acoperi în momentul de față o sumă de 112 milioane de lei, din totalul de 138 de milioane de lei din totalul necesar pentru plata salariilor. „Noi putem acoperi 44% din suma cu care cresc salariile. Vom rămâne descoperiți cu plata salariilor pentru o perioadă de trei luni la Direcția de Asistență Socială și protecția Copilului, și cu două luni la fondul de salarii pentru școlile speciale. De exemplu, fondul de salarii la Direcția de Asistență Socială a fost de 50,7 milioane de lei în 2016, pentru anul acesta fiind necesară suma de 81,8 milioane de lei, deci o creștere de 60%. Apoi, la învățământul special, creșterea este de la 30 la 40 de milioane. În aceste condiții vom încerca să asigurăm cheltuielile de funcționare a tuturor instituțiilor din subordinea CJ Suceava la nivelul anului 2016, cu cele două capitole pe care nu le putem acoperi în totalitate”, a declarat Gheorghe Flutur.

10% din buget a fost alocat pentru cheltuieli de dezvoltare

Șeful CJ Suceava a arătat că sumele primite de la nivel central sunt cu 15 milioane de lei mai mari comparativ cu anul trecut, sumă insuficientă pentru a acoperi cele 46 milioane de lei care mai sunt necesare pentru plata integrală a salariilor.
„O concluzie care se poate trage este că dincolo de aceste creșteri salariale, care sunt firești, sperăm ca în a doua parte a nului să avem o rectificare bugetară positivă pentru a asigura salariile în totalitate. Oricum, bugetul este neîndestulător în acest an din considerentele amintite anterior”, consideră Flutur. Șeful administrației județene a explicat că pentru sistemul de protecție a copiilor cheltuielile au crescut de la 20,9 milioane de lei în 2016 la 23,3 milioane de lei pentru anul acesta, sumele primite scăzând însă cu puțin la plata persoanelor cu handicap, de la 27,6 la 26,3 milioane de lei.
Gheorghe Flutur a subliniat că din totalul cheltuielilor CJ Suceava, doar 42,3 milioane de lei sunt pentru dezvoltare. „Avem 90% cheltuieli de funcționare și doar 10% cheltuieli de dezvoltare. Este însă bine că anul trecut am avut un excedent bugetar, din care vom completa veniturile”, a spus Flutur.
El a mai afirmat că bugetul pentru aparatul propriu al CJ Suceava a crescut de la 32,3 milioane de lei în 2016, la 51,3 milioane de lei, sumele pentru Direcția de Asistență Socială au crescut de la 169,6 la 188,1 milioane de lei, iar la învățământul special de la 40,9 la 45,8 milioane de lei.
Gheorghe Flutur a precizat că bugetul Spitalului Județean a crescut de la patru la 6,7 milioane de lei, o sumă importantă fiind alocată pentru cheltuieli de dezvoltare, și anume pentru începerea studiilor necesare pentru construcția unui nou ambulatoriu, pentru extinderea cardiologiei sar și pentru dotarea cu aparatură de specialitate. Flutur a declarat că la Aeroportul Ștefan cel Mare sumele au crescut de la 9,8 la 10 milioane de lei, anul acesta urmând să fie scoasă la licitație realizarea studiului de impact pentru extinderea aeroportului.
În același timp, el a arătat că suma a scăzut pentru drumurile județene, de la 40,8 la 36,4 milioane de lei în principal pentru a putea acoperi creșterile salariale. Flutur a făcut referire și la Muzeul Bucovinei, bugetul acestei instituții crescând anul acesta de la 7 la 8,5 milioane de lei, așa cum s-a întâmplat și la Centru Cultural Bucovina, de la 7 la 9,7 milioane de lei.

Muzeul Bucovinei pregătește o expoziție itinerantă „Epoca lui Ștefan cel Mare”

Gheorghe Flutur a făcut referire și la o serie de lucrări și proiecte care vor fi realizate de CJ Suceava și de Muzeul Bucovinei. Astfel, Muzeul Bucovinei va deschide anul acesta o școală de lemn din Securiceni, din secolul XIX. Flutur a adăugat că și programul Ștefanian, care va debuta anul acesta, începe să prindă contur, pentru organizarea lui urmând să fie primite, sau au fost primite deja confirmări pentru colaborare din Republica Moldova, Vaslui, Iași, Botoșani, Albă Iulia, sau din Ucraina. Președintele CJ Suceava a arătat că muzeul va pregăti și o expoziție itinerantă intitulată „Epoca lui Ștefan ce Mare”, care va fi prezentată atât în țară, cât și în străinătate.

CJ Suceava are în vedere modernizarea Drumului Talienilor

La capitalul lucrări pe drumurile județene, Gheorghe Flutur a spus că deși bugetul este unul auster, anul acesta vor fi realizate mai multe investiții. Flutur a dat ca exemplu lucrările de modernizare a cinci kilometri de drum dintre Brodina și Ulma, alți 1,3 kilometri urmând să fie realizați printr-un program transfrontalier. Un alt drum ca va fi modernizat este cel de la Izvoarele Sucevei și până la granița cu Ucraina, respectiv trei kilometri cu fonduri de la CJ, pentru tronsonul Moldova Sulița – Izvoarele Sucevei și și 1,3 kilometri tot pe un program transfrontalieri. Lucrări de modernizare vor mai fi realizate pe tronsonul Horodniceni – Fălticeni, pe 2,8 kilometri. Gheorghe Flutur a mai afirmat că prin Programul Național de Dezvoltare Locală vor fi promovate proiectele pentru modernizarea drumului de la Mălini la Crucea Talienilor, pe 14 kilometri, pentru a face legătura cu localitatea Borca, din Neamț, dar și porțiunea de la Bilbor la Glodul, pe 3,6 kilometri. În același timp, administrația județeană va realiza un studiu de fezabilitate pentru modernizarea drumului de la Poiana Miculului la Sucevița, dar și pentru tronsonul de drum dintre Ostra și Broșteni.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava