Concert pascal
MOPAN Suceava

Șeful administrației județene, Gheorghe Flutur, i-a invitat pe sucevenii din diaspora la o întâlnire care va avea loc pe 28 noiembrie, de Ziua Bucovinei, în care vor fi prezentate oportunitățile de atragere a fondurilor europene. Gheorghe Flutur a spus că în cadrul întâlnirii vor fi prezentate oportunitățile de începere a unei afaceri noi prin proiectele Diaspora Star Up. Întâlnirea va avea loc de la ora 14:30, în sala Ștefan cel Mare a Palatului Administrativ din Suceava. „Una dintre preocupările permanente ale instituției pe care o conduc este legată de atragerea de investiții, în toate domeniile de activitate, investiții care să genereze crearea de noi locuri de muncă și o dezvoltare sustenabilă a județului Suceava. În acest cadrul se înscriu și demersurile pe care le facem pentru întoarcerea dumneavoastră în țară și deschiderea unor afaceri aici, acasă, cu valorificarea cunoștințelor și a experienței acumulate de-a lungul perioadei în care ați activat în străinătate”, precizează Gheorghe Flutur într-o scrisoare deschisă adresată sucevenilor din diaspora.

Președintele CJ Suceava a adus aminte de și de faptul că în luna august a acestui an, instituția pe care o conduce a organizat mai multe acțiuni în cadrul „Lunii Diasporei”, care au inclus și întâlniri între reprezentanți ai instituțiilor publice locale și centrale cu suceveni plecați în străinătate, unii dintre aceștia solicitând informații cu privire la oportunități de finanțare pentru înființarea unor afaceri noi. „Facilitățile să fie acordate prin Diaspora Start-Up, în cadrul Programului Operațional Capital Uman, reprezintă o oportunitate de a beneficia de finanțări nerambursabile pentru dezvoltarea unor afaceri non-agricole în județul Suceava”, a precizat președinte Consiliului Județean.

Gheorghe Flutur a mai spus că la întâlnirea cu sucevenii din diaspora vor fi prezenți echipele de implementare a proiectelor Diaspora Start-Up care se derulează în Regiunea de Nord-Est.

Flutur îi invită pe sucevenii din străinătate la o întâlnire în care vor fi prezentate proiectele Diaspora Start-Up, 10.0 out of 10 based on 3 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (3 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava