Concert pascal
MOPAN Suceava

Șeful administrației județene, Gheorghe Flutur, a reluat demersurile la guvern pentru identificarea unei soluții de preluare de către stat a creditului contractat de județul Suceava în 2004 pentru implementarea proiectului ”utilități și mediu la standarde europene”. Flutur a solicitat printr-o adresă ministrului finanțelor publice, Ionuț Mișa, să ia măsuri urgente arătând că cele 60 de primării angajate în proiect alături de Consilul Județean nu pot achita ratele și dobânzile aferente creditului fiind nevoite să se împrumute de la Fondul de risc al Ministerului Finanțelor Publice. Mai mult, a spus Flutur, având datorii primăriile respective nu pot fi eligibile pentru accesarea programelor cu finanțare europeană. ”Problema pe care o considerăm foarte gravă, este că aceste unități administrativ – teritoriale, care au datorii la fondul de risc, datorii care se majorează cu fiecare zi ce trece prin calcularea dobânzilor și a penalităților de întârziere, nu pot fi eligibile pentru accesarea programelor cu finanțare europeană. Acest fapt se produce deoarece la depunerea proiectelor cu finanțare nerambursabilă se solicită certificatul de atestare fiscală, document în care dacă apar înscrise datorii către Ministerul Finanțelor Publice, proiectele sunt în situația de a fi respinse de la finanțare, comunitățile locale fiind ”condamnate la subdezvoltare”, drept pentru care solicităm ca pentru unitățile administrativ–teritoriale asociate pentru realizarea Programului „Utilități şi mediu la standarde europene în județul Suceava” să se elibereze certificatele de atestare fiscală făcând excepție de la aceste datorii”, a spus Flutur.

Flutur a cerut parlamentarilor suceveni sa inițieze un proiect de Lege pentru preluarea creditului de către stat

El a arătat că datorită greutăților ivite în implementarea Programului, începând cu anul 2008 Consiliul Județean Suceava a făcut mai multe intervenții la Guvemul României care s-au soldat cu măsuri pozitive. Societatea ”Transgaz” a preluat investiția pe componenta de gaz metan urmând să o finalizeze din fonduri proprii iar cele 60 de primării sucevene implicate în program au primit în noiembrie 2016 sprijin financiar de 7,622 de milioane de lei de la bugetul de stat pentru achitarea debitelor restante la Fondul de Risc al Ministerului Finanțelor Publice la care au apelat pentru a plăti rata scadentă la împrumut.  ”Pentru deblocarea situației, Consiliul Județean Suceava a făcut mai multe intervenții la Guvernul României. În urma demersurilor întreprinse, Guvernul României a adoptat, în sprijinul Programului, Hotărârea Guvernului nr.1216/2009 privind unele măsuri pentru finalizarea Programului ”Utilități și mediu la standarde europene în județul Suceava” și Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 114/2009 privind unele măsuri financiar-bugetare, aprobată prin Legea 240/2011. În anul 2009, prin punerea în practică a Hotărârii Guvernului nr. 1216/2009 privind unele măsuri pentru finalizarea Programului ”Utilități și mediu la standarde europene în județul Suceava”,  s-au transferat conductele de gaz realizate la Societatea Națională de Transport Gaze Naturale TRANSGAZ SA Mediaș, în vederea continuării lucrărilor de investiții și punerii acestora în funcțiune, cu motivația că investițiile realizate pe componenta gaz, trebuie predate statului deoarece fac parte din proprietatea  publică a acestuia, iar Sistemul Național de Transport Gaze Naturale este de importanță  strategică”, a explicat Flutur. După ce nu s-a primit nici un răspuns pozitiv la nenumăratele solicitări, Gheorghe Flutur a cerut parlamentarilor suceveni sa inițieze un proiect de Lege pentru preluarea creditului. La această dată din creditul de 86,3 milioane de euro angajat în 2004 de la Deutsche Bank AG Londra și transferat ulterior Ia Deutsche Bank Luxembourg s-au achitat doar 14 rate în valoare de 29,468 milioane de euro rămânând de rambursat 56,831 milioane de euro. Până acum s-au plătit dobânzi în sumă de 55,958 milioane de euro. Scadența pentru următoarele rate în sumă de este la data de 28 septembrie.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava