Concert pascal
MOPAN Suceava

Șeful administrației județene, Gheorghe Flutur, a inspectat astăzi alături de managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență ”Sf. Ioan cel Nou” Suceava, Alexandru Calancea, lucrările la noul Spital de Oncologie care se construiește în curtea Spitalului Vechi, investiție de peste 10 milioane de euro a Consiliului Județean. Flutur a declarat că ritmul lucrărilor este unul ”mulțumitor” gradul de execuție fiind în prezent de 55%. El a arătat că firma de construcții dispune de materialele necesare și că investiția va fi finalizată la termen, adică luna noiembrie a acestui an. ”Stadiul astăzi este mulțumitor de 55%. E o clădire cu patru etaje. Trei dintre ele deja sunt aproape finalizate, compartimentate, geamurile  exterioare sunt puse. Se lucrează la hidroizolația acestei clădiri. Termenul de finalizare a lucrărilor  este luna noiembrie a acestui an. Vom avea o investiție în premieră la Suceava de peste 80 de paturi pentru bolnavii oncologici dar și pentru aparținători care vor putea fi cazați aici. Practic avem în vedere un complex întreg. Clădirea veche, pavilionul vechi este prins într-un program pentru tratamentul cu radizotopi și de screening adică pentru cei care vor să-și facă verificări din punct de vedere oncologic. Avem aici și radioterapia care funcționează deja și bolnavii oncologici nu mai trebuie să meargă la Târgu Mureș, la Cluj  sau în alte zone. Sper ca la  finele acestui an să avem un spital modern aici la Suceava atât de necesar pentru cei care au boli oncologice. Firma de construcții am văzut că respectă calendarul, nu are probleme cu materialele are tot ceea ce îi trebuie să respecte graficul până la final”, a spus Flutur.

 

”Așteptăm de la Guvern actul normativ să ne aloce peste 100 de milioane de euro pentru spitalul de copii de la Suceava”

El a anunțat și alte investiții la Spitalul Clinic Județean. ”E vorba de un proiect de anvelopare a spitalului nou de peste 13 milioane de euro. Aici intră izolare,  schimbare geamuri,  uși tot ce înseamnă partea electrică, etc. De asemenea va fi o investiție mare pentru combaterea infecțiilor nozocomiale, apoi  un proiect care vizează construirea în curtea Spitalului a unor depozite. Noi Consiliul Județean suntem alături de  Spitalul Clinic Județean așa cum am fost din 2009 când l-am preluat. Așteptăm de la Guvern actul normativ să ne aloce peste 100 de milioane de euro pentru spitalul de copii de la Suceava. Avem documentația făcută așa că va fi un șantier mare aici la Suceava la Spitalul Județean”, a încheiat Flutur.

La rândul său managerul Alexandru Calancea a ținut să precizeze că odată dat în folosință Spitalul de Oncolgie numărul de paturi pentru bolnavii oncologici se va dubla. El a adăugat că vechiul pavilion de oncologie va fi transformat într-un Centru de tratament cu radioizotopi unde va fi tratat inclusiv cancerul de prostată, Suceava urmând să fie printre puținele centre din țară unde se va putea face aceste intervenții.  ”Noi vom dubla aproape numărul de paturi pe care-l avem acum în pavilionul vechi.  Vom ajunge la aproximativ 80 de paturi în această nouă clădire. Clădirea veche este pregătită și deja facem documentația necesară să o transformăm într-un Centru de tratament cu radioizotopi și sperăm să fim printre primii din  țară în 2025 care vor avea acest tratament modern și pentru cancerul de prostată. Nu există în România în momentul  de față iar în cealaltă parte  a pavilionului vechi să facem și să dezvoltăm zona de screening pentru că această boală nemiloasă este un flagel al anului 2024 la nivel mondial și trebuie să fim pregătiți. Într-adevăr vom avea aici șantiere pe  mai multe fronturi. În curtea spitalului facem un depozit central pentru că se discută în ultimul timp de stocuri mai mari de medicamente și materiale sanitare. Această situație geopolitică ne împinge într-o zonă în care să fim prevăzători și să avem tot ce ne trebuie în activitatea spitalului. Pe de altă parte avem în desfășurare și în maxim o lună de zile vom începe anveloparea spitalului nou o  investiție de peste 13 milioane de euro, apoi alte 3 milioane de euro fonduri europene  pentru infecțiile nozocomiale”, a spus Calancea.

Flutur în inspecție pe șantierul Spitalului de Oncologie de la Suceava investiție de peste 10 milioane de euro a Consiliului Județean. ”Stadiul lucrărilor de 55% este mulțumitor. Finalizăm investiția în noiembrie 2024”, 1.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 1.0/10 (1 vote cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava