Concert pascal
MOPAN Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, anunță un moment deosebit de important, vizita prim-ministrului Nicolae Ciucă în județul Suceava, la Vicovu de Sus, unde se va întâlni cu prim-ministrul Ucrainei, cu ocazia deschiderii punctului de trecere a frontierei Vicovu de Sus – Crasna.

”Voi fi prezent la acesta întâlnire și voi avea o întrevedere cu guvernatorul Regiunii Cernăuți pe tema proiectelor transfrontaliere. Salut inițiativa Guvernului României de a aloca resurse financiare pentru modernizarea drumului care leagă punctul de trecere a frontierei de municipiul Rădăuți și de Drumul European E85. Aici se are în vedere consolidarea drumului, amenajarea de sensuri giratorii, benzi de preselecție și treceri la nivel cu calea ferată. Reamintim că noi, Consiliul Județean Suceava, am amenajat recent o rețea de 34 de km de drumuri județene care face legătura între PTF Vicovu de Sus și orașul Siret prin Frătăuții Noi și cu municipiul Rădăuți prin Bilca și Frătăuții Vechi. De asemenea, ieri am semnat contractul pentru realizarea ultimului tronson de drum județean, Izvoarele Sucevei – Shepit, investiție de 3,5 milioane de euro pe fonduri europene, și îmi exprim speranța că în perioada următoare se vor putea deschide, în ordine, punctele de la Ulma – Rusca și Izvoarele Sucevei – Shepit. De asemenea, poate fi luat în calcul PTF Climăuți – Fântâna Albă, unde, pe partea noastră, punctul este finalizat, urmând ca partea ucraineană să finalizeze lucrările pe sectorul lor”, a  declarat Flutur.

Flutur speră ca în perioada următoare să se deschidă punctele de trecere a frontierei Ulma – Rusca și Izvoarele Sucevei – Shepit dar poate fi luat în calcul și  Climăuți - Fântâna Albă, 4.0 out of 10 based on 3 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 4.0/10 (3 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava