Concert pascal
MOPAN Suceava

În startul sezonului comeptițional 2018-2019 al seriei I a Ligii a III-a de fotbal, toate cele trei echipe din județul Suceava, Bucovina Rădăuți, Șomuz Fălticeni și Foresta Suceava au evoluat pe terenul grupării KSE Târgu Secuiesc. Dacă în rundele precedente rădăuțenii și făticenenii au cedat pe terenul covăsnenilor cu 0-3, respectiv 0-4, în etapa a VI-a le-a venit rândul celor de la Foresta Suceava să joace la Târgu Secuiesc.
Deși prima repriză a fost una foarte echilibrată, la final și sucevenii au avut soarta celorlalte grupări sucevene pierzând cu 1-4. La pauză a fost 2-1 pentru KSE Târgu Secuiesc după ”dubla” semnată de Marius Ștefănescu în minutele 8 și 39, între aceste două reușite venind și golul egalării marcat de Artenie în minutul 32. În partea secundă Foresta Suceava a forțat remiza, însă norocul a fost de partea gazdelor care au mai înscris de două ori în prelungirle partidei prin același Marius Ștefănescu, în minutul 90+3 și Kurtuly, în minutul 90+6 din penalty.
În etapa a VII-a, Foresta Suceava va primi pe stadionul ”Areni” vizita echipei Metalul Buzău.

Rezultate consemnate în etapa a VI-a:

CSM Râmnicu Sărat – CSM Roman    6-1
CSM Paşcani – Gloria Buzău    0-3
KSE Târgu Secuiesc  – Foresta Suceava    4-1
Metalul Buzău – CSM Focşani    1-1
Sporting Lieşti  – Şomuz Fălticeni    2-0
Suporter Club Oţelul Galaţi – FC II Botoşani    3-0
Sănătatea Darabani – Ceahlăul Piatra Neamţ    0-2

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava