MOPAN Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a transmis astăzi, după o inspecție pe teren că s-a finalizat asfaltarea prin pasul Puzdra, între Ostra și Holda. Gheorghe Flutur a spus că îl bucură să anunțe finalizarea lucrărilor de asfaltare pe acest tronson, care se afla într-o stare foarte rea. El a menționat că este vorba despre 21 de kilometri de drum și că în perioada următoare urmează să fie trasate marcajele rutiere. „Am asfaltat și de la limita orașului Frasin până la Stulpicani și am mers spre Gemenea. Zilele acestea continuăm asfaltarea spre Ostra. Aici o lucrare specială deoarece se va pune un strat de geotextil, respectiv o plasă specială pentru a face legătura între beton și asfaltul pe care îl turnăm acum”, a declarat Flutur. Șeful administrației județene a ținut să amintească faptul că „pe raza orașului Frasin Consiliul Județean Suceava nu are atribuții de modernizare a drumului. Pe această porțiune este obligația orașului Frasin, a primăriei, care are un proiect în derulare aici. Mai trebuie spus că de trei ani am tot cerut Guvernului bani prin PNDL pentru acest drum și nu ni s-au aprobat fonduri”.

El a arătat că din acest motiv Consiliul Județean Suceava a făcut un împrumut și am scos la licitație lucrarea. „Din cauza Ordonanței 114 prețurile au crescut și nu s-a adjudecat licitația. De aceea, am început din surse proprii asfaltarea drumului, care arăta cel mai prost dintre toate din județ. Astăzi se circulă foarte bine și sunt bucuros să anunț că drumul prin pasul Puzdra a fost asfaltat”, a declarat președintele CJ Suceava.
În același timp, el a spus că se lucrează și la asfaltarea drumului către Codrii Seculari de la Slătioara, lucrările fiind finalizate pe o lungime de 4,5 kilometri. Gheorghe Flutur a declarat că în primăvara anului viitor se va asfalta tot drumul până la Codrii Seculari și vor începe lucrările de asfaltare pe drumul dintre Stulpicani și Câmpulung Moldovenesc.

Gheorghe Flutur a anunțat că s-au finalizat lucrările de asfaltare a drumului prin pasul Puzdra, între Holda și Ostra, 8.8 out of 10 based on 16 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 8.8/10 (16 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava