Concert pascal
MOPAN Suceava

Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, anunță că la nivelul județului sunt în derulare investiții de 1,4 miliarde de euro.  ”Vreau să vă anunț cum stăm cu proiectele Consiliului Județean, fie cu proiectele în derulare fie cu proiectele în așteptare să fie finanțate foarte repede. Poate o să vă sperie ce vă spun acum: suma totală despre care vorbim este de 1,4 miliarde de euro. E vorba de 75 de proiecte depuse, în evaluare sau implementare. De unde vine ponderea mare? M-aș axa pe cei 650 de milioane de euro din proiecte mici și mijlocii. Avem și o prealocare pe POR care este certă de 60 de milioane de euro și cu acești bani dorim să facem în primul rând podul de la Cornu Luncii-Mălini, un pod nou, în amonte de podul vechi. Acel pod ne-a creat probleme și l-am consolidat dar nu e  suficient. Vrem să facem un pod modern. Avem proiecte în parteneriat cu CNAIR, atât centura Gura Humorului cu care intrăm în avizare pentru acordul de mediu săptămâna viitoare cel târziu, la fel ca și cu autostrada A 7 Pașcani-Suceava și drumul expres Suceava-Botoșani unde văd că au dat și colegii de la Botoșani hotărâre ca să ne ocupăm noi până la capăt de acest proiect, lider de proiect fiind CJ Suceava”, a declarat Flutur în plenul ședinței deliberativului județean. El a menționat că numai proiectele vizând centura Humorului și și drumul expres Suceava-Botoșani totalizează 750 de milioane de euro de la CNMAIR. În privința PNRR, a spus Flutur,  nu există capitol la care CJ Suceava să nu aibă proiecte depuse iar toate proiectele depuse au fost aprobate. ”Nu am avut eșec”, a spus președintele CJ Suceava care a ținut să mulțumească echipei de proiecte de la Consiliul Județean și îndeosebi administratorului public, Irina Vasilciuc, coordonatorul echipei.

Gheorghe Flutur anunță investiții în derulare în județul Suceava de 1,4 miliarde de euro, 5.6 out of 10 based on 12 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.6/10 (12 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava