Concert pascal
MOPAN Suceava

La solicitarea Uniunii Județene CNSLR Frăția Suceava la sediul Prefecturii Suceava s-a întrunit astăzi Comisia de Dialog Social, discuțiile fiind axate în principal pe problema majorării salariilor de bază pentru personalul DGASPC Suceava în conformitate cu prevederile art. 11 din Legea cadru nr.153/2017. La lucrările comisiei au participat prefectul Alexandru Moldovan, vicepreședintele Consiliului Județean, Niculai Barbă, subprefecții Cristian Șologon și Florin Sinescu, președintele Uniunii Județene CNSLR Frăția Suceava, Gabriel Buliga, reprezentantul C.S.N. ”Meridian”, Liviu Grab, directorul executiv al DGASPC Suceava, Nadia Crețuleac și o delegație alcătuită din 5 reprezentanți ai membrilor de sindicat.

În motivarea revendicării reprezentanții sindicaliștilor au adus o serie de argumente:

– Salariile de bază plătite în martie 2023 sunt aceleaşi cu cele din ianuarie 2019, iar în perioada 2019-2023 puterea de cumpărare a scăzut drastic în contextul creşterii galopante a inflaţiei. Dat fiind faptul că prin liberalizarea preţurilor la energie s-a generat o creştere fară precedent a preţului la energia electrică, gaze naturale, precum şi la combustibil ,care au avut impact atât asupra creşterii preţurilor la utilităţile publice pentru populaţie precum şi asupra creşterii preţurilor la bunurile de consum, este evident necesar să fie luate măsuri de creştere a salariilor.

– În anii 2022 şi 2023 au fost acordate majorări salariate succesive pentru personalul DGASPC care face parte din familia ocupatională Sănătate şi asistenţă socială (prin OUG nr. 130/2021, respectiv prin OUG nr. 115/2022 şi OUG 168/2022), în timp ce personalul DGASPC care face parte din familia ocupatională Admnistraţie publică nu a beneficiat de nici o creştere salarială.

– Pe actuala grilă de salarizare stabilită la nivelul DGASPC Suceava nivelul salariului de bază pentru o funcţie cu studii medii depăşeşte în unele cazuri salariul de bază stabilit pentru o funcţie ce necesită studii superioare, nefiind respectat principiul ierarhizării.

La propunerea prefectului județului, părțile au căzut de acord că este necesară o analiză a impactului financiar al majorării salariale solicitate, aspectele de detaliu rezultate din această analiză urmând a fi discutate tehnic în data de 24 aprilie, într-o nouă ședință a Comisiei de Dialog Social la care vor participa reprezentanții Instituției Prefectului, Consiliului Județean, ai DGASPC și organizațiilor sindicale.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Social
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava