MOPAN Suceava

Militarii Detaşamentului de Pompieri Suceava au intervenit cu două autospeciale şi o ambulanţă SMURD, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la locuinţa lui P.S., din municipiul Suceava. În apelul sosit pe numărul unic de urgenţă 112, s-a anunţat posibilitatea ca în interior să fie două victime, proprietarul (49 ani) şi soţia sa (28 ani).

La sosirea echipajelor, ardea violent casa de locuit, construită din BCA, cu o suprafaţă de 35 de metri pătraţi, în totalitate, existând pericolul de propagare la două anexe. De asemenea, martorii au menţionat că în interiorul casei a explodat şi o butelie de aragaz, după izbucnirea incendiului.

Din nefericire, după ce au pătruns în locuinţă, pompierii militari au găsit cele două victime carbonizate.

Pe timpul intervenţiei, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical pentru doi bărbaţi (tatăl şi fratele proprietarului), de 82 şi 56 de ani, care au suferit atacuri de panică. Ulterior, aceştia au refuzat transportul la spital.
Incendiul a fost lichidat la ora 1:35.

Au ars bunuri materiale din cele două camere ale locuinţei – obiecte de mobilier, materiale textile, tâmplărie din lemn, aparate electrocasnice, structura din lemn a acoperişului, tâmplăria din lemn şi altele.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic generat de coşul de fum deteriorat şi neizolat corespunzător faţă de materialele combustibile.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava