Concert pascal
MOPAN Suceava

Militarii Detașamentului de Pompieri Suceava, împreună cu lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Dumbrăveni și Verești au intervenit cu cinci autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD B2, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Corocăiești. Incendiul a fost anunțat sâmbătă, la ora 20:37 și a fost stins la ora 1:30.

La sosirea echipajelor ardeau generalizat casa de locuit, adăpostul de animale și anexele gospodărești, cu pericol de propagare la două locuințe și la două anexe învecinate. Pe timpul intervenției, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical pentru două femei, în vârstă de 86 de ani, respectiv 68 de ani. Prima a suferit un atac de panică, iar a doua a suferit arsuri minore la o mână. Ulterior, ambele au refuzat transportul la spital. În incendiu au ars casa de locuit, construită din BCA, cu acoperișul din lemn și învelitoare din tablă, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați și bunurile din interiorul acesteia. Au mai ars adăpostul de animale și anexele gospodărești pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați. S-au degradat circa 6 tone de plante furajere, 10 metri cubi lemn de foc și alte bunuri materiale. De asemenea, s-au degradat ferestrele unei locuințe aflată în aceeași curte și lambriul din PVC pe o suprafață de aproximativ 10 metri pătrați.

Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui aragaz lăsat nesupravegheat. Pompierii au salvat cele două locuințe și cele două anexe învecinate.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava