Concert pascal
MOPAN Suceava

Pe 2 și 3 septembrie, pe terenul de sport al Școlii Gimnaziale <Mihai Halunga> din comuna suceveană Hănțești sînt programate Zilele localității. Evenimentele organizate de Primărie și Consiliul Local vor cuprinde spectacole folclorice, precum și premierea unor cupluri de aur și a unei eleve de 10. Primarul Daniel Olariu a declarat: „Invităm pe toată lumea să ia parte la Zilele comunei Hănțești, pentru a ne bucura împreună de momente frumoase: recitaluri ale unor artiști consacrați, premierea a 13 cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie, dar și premierea merituoasei noastre eleve, Tabita Pădurariu, care a încheiat anul școlar 2022/2023 cu media 10”. Printre artiștii care vor urca pe scenă se vor număra Viorica Macovei și invitați de-ai inițiatoarei proiectului <10 pentru folclor>, Mihaela Zîna Bîrsan. Aceasta a afirmat că vor fi invitați din cinci zone folclorice: Bucovina, Moldova, Basarabia, Maramureș și Banat. Vor evolua Maria Luiza Mih și Ceterașii, Grigore Gherman, Fetele de la Botoșani, Ciprian Pop, Ancuța Corlățan, Alexandra Negru, Nicu Mîță, Grupul Vocal <Plai Hănțeștean>, Cezar Mititiuc, Ansamblul Folcloric <Bujorul de munte> din Cîrlibaba, Mihai Asăvoaie, Miruna Damian, formația <Royal Group>, Lavinia Ioana Penciuc și Iulian Cîrcu. Duminică, 3 septembrie, începînd cu ora 20.00, la Hănțești va avea loc o discotecă în aer liber.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava