Concert pascal
MOPAN Suceava

Așteptarea a luat sfârșit! Sâmbătă, 21 octombrie, începe sezonul cu numărul 6 al reality-show-ului „America Express – Drumul Soarelui”, unde nouă echipe, formate din 18 concurenți, au plecat în aventura vieții lor, ce s-a desfășurat în Columbia, Ecuador și Argentina. Așa că moderatoarea emisiunii de la Antena 1, Irina Fodor (35 de ani), a povestit pentru Click! despre noul sezon, dar și despre cât de mult este afectată atunci când nu este lângă familie.

Click!: Cum a fost acest sezon? Cu ce ne surprinzi?

Irina Fodor: Eu ca eu, dar să vedeți ce or să vă surprindă concurenții sezonul acesta! Vă spun din start că sunt cei mai rapizi concurenți din toate sezoanele de până acum. Au intrat în cursă cu o poftă nebună de a câștiga, iar asta s-a văzut în fiecare zi din America Express. Pe lângă concurenți, o să vă surprindă locurile prin care am trecut: Medellin, Comuna 13- locuri unde numele de Pablo Escobar încă are ecou, Valle de Cocora-locul cu cei mai înalți palmieri din lume, Cali-capitala muzicii salsa, Quito, Guayaquil-unele dintre cele mai periculoase orașe din Ecuador, El mitad del mundo-locul unde se întâlnesc cele două emisfere ale Pământului, cele mai amețitoare înălțimi-ajungem până la 4000 de metri altitudine, cele mai spectaculoase peisaje și experiențe: suntem primiți în sânul unui trib amazonian. Totul culminează cu o finală-spectacol, acasă la marele Messi, în Buenos Aires, Argentina.

Cum este sa stai fără sot și fetita 2 luni?

Nu îmi e ușor nicio secundă. Le simt lipsa înfiorător și un video call nu-i totuna cu o îmbrățișare, asta-i clar. Cu toate astea, cursa are darul de a pune pe repede-înainte timpul, iar săptămânile zboară efectiv când suntem plecați.

Sursa foto: Facebook

Citește articolul complet EXCLUSIV pe: https://click.ro/interviurile-click/incepe-america-express-drumul-soarelui-irina-2308770.html

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete
Etichete

Click!
Ziarul Click!
Îţi aduce cele mai tari exclusivităţi, vedete, actualitate, divertisment, sport

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava