Concert pascal
MOPAN Suceava

Înotătorul rădăuţean Şerban Cotos a urcat de două ori pe podiumul Campionatelor Naţionale de Înot pentru seniori, tineret şi juniori, care s-au desfăşurat în perioada 22-26 martie la Bacău.

Chiar dacă este în anul mic de juniorat, Şerban Cotos a câştigat locul II în proba de 200 metri fluture şi a urcat pe poziţia a treia a podiumului în proba de 50 metri fluture, impunându-se în faţa unor înotători cu mult mai experimentaţi decât el. De asemenea, în proba de 200 metri fluture Şerban Cotos a înotat în finala A, depăşind sportivi cu pretenţii.

Rezultatele obţinute la debutul său la un Campionat Naţional pentru seniori, tineret şi juniori nu sunt întâmplătoare, Şerban Cotos fiind un abonat al podiumului în anii în care a înotat la copii şi cadeţi. La această categorie, înotătorul rădăuţean a fost declarat de 14 ori campion naţional al României, de 28 de ori vicecampion naţional şi de 18 ori a ocupat poziţia a treia. De asemenea, Şerban Cotos a fost declarat cel mai bun înotător din România la 13 ani şi la 14 ani, iar la 13 ani a depăşit şase recorduri naţionale în bazin scurt.

Trecerea la o altă categorie de vârstă a impus schimbarea staff-ului tehnic şi modificarea programului de pregătire, astfel încât să facă faţă noilor exigenţe. Astfel, din decembrie 2016, Şerban Cotos este pregătit la Bazinul Universităţii Suceava de către doamna antrenor Daniela Burac, pregătirea fizică pe uscat este realizată cu ajutorul domnului profesor Iustin Tătărău, iar de partea de recuperare se ocupă kinetoterapeutul Daniela Chimingică.

Şerban Cotos este legitimat din luna septembrie a anului trecut la Clubul Sportiv Universitar din Suceava, unde beneficiază de toate facilităţile Complexului de Nataţie şi Kinetoterapie. De asemenea, Asociaţia pentru Promovarea Nataţiei Rădăuţi, împreună cu Lincor Trans Rădăuţi au suportat mare parte din cheltuielile de pregătire ale înotătorului Şerban Cotos.

„Mulţumesc domnului director Sorin Raţă pentru tot sprijinul pe care mi l-a acordat. Mulţumesc Ivankăi, Galinei şi lui Sergiu Spiţa cu ajutorul cărora m-am putut pregăti la Izvorani, Bacău şi Baia Mare. Mulţumesc doamnei Burac şi domnului profesor Tătărău pentru răbdare, iar domnei Chimingică pentru că mă „repară” de fiecare dată când este nevoie şi mulţumiri tuturor celor de la Bazinul Universităţii, care mă suportă mai multe ore pe zi. La Universitate mă pregătesc foarte bine, toată lumea este foarte atentă să nu-mi lipsească nimic aşa că, sunt convins, rezultatele foarte bune vor apărea cât mai curând”, a spus Şerban Cotos.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava