MOPAN Suceava

La finalul săptămânii trecute, în organizarea Asociaţiei Judeţene de Fotbal, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local Suceava, stadionul Areni din Suceava şi Terenul sintetic Zamca au găzduit o atractivă competiţie pentru copii. Turneul s-a constituit în prima ediţie a Cupei Municipiului la fotbal, la care au participat 30 de formaţii, la categoriile de vârstă 2003, 2004, 2005 şi 2006. La capătul a trei zile pline de concurs, cele mai multe motive de bucurie au avut micii fotbalişti de la Sporting Suceava, care s-au impus la două categorii de vârstă, 2003 şi 2004, celelalte trofee puse în joc revenind grupărilor FC Buiucani, din Republica Moldova, şi Luceafărul Bucovina Suceava. Interesant este că a fost nevoie de lovituri de departajare în toate cele patru meciuri pentru desemnarea echipelor câştigătoare.
„După succesul înregistrat de Cupa Moş Crăciun, care se desfăşoară în perioada sărbătorilor de iarnă, am decis să organizăm o competiţie similară, care să se dispute pe timpul verii. Iniţiativa noastră s-a dovedit a fi una inspirată, un număr semnificativ de echipe alegând să onoreze ediţia inaugurală a turneului. Doresc să mulţumesc Primăriei şi Consiliului Local pentru implicarea în acest eveniment, care va deveni, în mod sigur, un punct de atracţie pentru Zilele Sucevei în anii următori” a declarat preşedintele AJF Suceava, Ciprian Anton.
Rezultate consemnate la finalul primei ediţii a Cupei Muncipiului Suceava la fotbal pentru copii:

Categoria 2003
1. Sporting Suceava
2. Luceafărul Bucovina Suceava
3. FCM Dorohoi
4. Aerostar Bacău
Golgheter: Sebastian Nechita (Sporting Suceava)
Cel mai bun jucător: Cristinel Măzăreanu (Luceafărul Bucovina)
Cel mai bun portar: Răzvan Zofotă (Sporting Suceava)

Categoria 2004
1. Sporting Suceava
2. Luceafărul Bucovina Suceava
3. Sporting Bistriţa
4. CN Nicu Gane Fălticeni
Golgheter: Ionuţ Nistor (Sporting Suceava)
Cel mai bun jucător: Sebastian Dârţu (Sporting Suceava)
Cel mai bun portar: Marius Puşcaşu (Sporting Suceava)

Categoria 2005
1. FC Buiucani
2. TNT Bacău
3. LPS Botoşani
4. Maxi Sport Vatra Dornei
Golgheter: Dorin Nacu (FC Buiucani)
Cel mai bun jucător: Mario Stroe (TNT Bacău)
Cel mai bun portar: Ion Macovei (FC Buiucani

Categoria 2006
1. Luceafărul Bucovina Suceava
2. Sporting Suceava
3. FC Buiucani
4. LPS Botoşani

Golgheter: Fabian Aursulesei (Luceafărul Bucovina)
Cel mai bun jucător: Bogdan Grosu (Sporting Suceava)
Cel mai bun portar: Răzvan Gherasim (Sporting Suceava)

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava