Concert pascal
MOPAN Suceava

Președintele organizației județene a PSD, senatorul Ioan Stan, și-a exprimat starea de oripilare vizavis de tragicele evenimente petrecute la Caracal. El a declarat că nu are cuvinte să transmită părinților celor două copile ”căzute pradă unui neom” sentimentele de profundă compasiune însă nu a crezut vreodată ca o astfel de tragedie să fie exploatată ”în interesul meschin al unor politiceni de ocazie”. Redăm integral comunicatul transmis de Ioan Stan.

”O astfel de tragedie să fie exploatată în interesul meschin al unor politiceni de ocazie nu am văzut și, ca să fiu sincer, speram să nu văd vreodată”

”Nu cred că poate pretinde cineva că realizează la justă valoare pierderea trăită de părinții celor două copile căzute pradă unui neom. Eu cel puțin, nu am cuvinte să exprim ce simt și abia îndrăznesc a transmite acestor oameni sentimentele de profundă compasiune care mă determină să iau această atitudine.

”Ieșirea președintelui României este stupefiantă de-a dreptul”

Am trăit, ca om politic ce de atâta vreme se stăduiește să nu-și trădeze principiile, am trăit și am văzut multe în lupta politică. Dar ca o astfel de tragedie să fie exploatată în interesul meschin al unor politiceni de ocazie nu am văzut și, ca să fiu sincer, speram să nu văd vreodată. Dar n-a fost să fie. Într-o țară dezbinată de ura indusă de personaje al căror rol prevăzut de lege este cu totul altul de cât cel pe care-l joacă în văzul lumii,de personaje în stare să folosească,fără scrupule, în interes electoral personal, o nenorocire ca cea petrecută la Caracal, ieșirea președintelui României este stupefiantă de-a dreptul. Întârzierea cu care s-a făcut intervenția demonstrează că s-a așteptat ca opinia publică să fie suficient de „inflamată” pentru ca un nou atac la adresa PSD să fie mai penetrant și mai eficient în amplificarea urii, instrumentul preferat de Iohannis in activitatea sa de „președinte al tuturor românilor”. În virtutea acestui cult al urii dl.Iohannis nu se sfiește să mai acuze încă o dată,afirmând, fară scrupule, că și de această guvernarea este vinovată. Atât de „documentat” este președintele și de informat de propagandiștii statului paralel încât găsește vinovată modificarea făcută Legilor Justiției și Codurilor penale pentru grozăvia de la Caracal. Asta în condițiile în care Legile Justiției nu au nici o legătură cu procedura de intervenție într-un asemenea caz, ele referindu-se la statutul magistraților, la organizarea juduciară și la CSM, iar modificările la Codul penal și la Codul de procedură penală nici măcar nu sunt în vigoare, ele fiind în analiza Parlamentului.Cred că nu este lipsit de împortanță să amintim că ultima modificare majoră a Codurilor penale a avut loc în timpul Guvernului Cioloș, guvern declarat de același președinte ca fiind al său.

”Încercarea de a reitera tragedia „Colectiv” este rușinoasă și redă pe deplin măsura manevrelor urii și dezbinării promovate de președinte”

Dimensiunile răului produs și propagat de atare declarații sunt fără margini. Politizând uciderea a două copile pentru a lansa atacuri la adresa Guvernului, Iohannis nu afăcut altceva decât le-a întinat memoria. Îi contest acest drept. Le contest acelor magistrați care bocesc după timpul protocoalelor dreptul de a dezinforma poporul român, încercarea de a manipula emoția colectivă în sensul unei pledoarii pentru statul polițienesc,acel stat în care drepturile omului erau văzute drept un „lux teoretic”. Le contest tuturor politicienilor oploșiți în ograda președintelui dreptul de a minți poporul român. Și îi asigur că noi nu permitem transformarea unei nenorociri în instrument politic. Încercarea de a reitera tragedia „Colectiv” este rușinoasă și redă pe deplin măsura manevrelor urii și dezbinării promovate de președinte. Acestora și tuturor asemenea lor le cer să se ascundă acolo de unde au ieșit și să respecte durerea unor părinți veșnic nemângâiați”, a declarat Ioan Stan.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava