Concert pascal
MOPAN Suceava

Comuna Putna se pregătete de sărbătoare. Pe data de 2 iulie este hramului Sfântului Voievod Ștefan cel Mare dar și  Zilele Comunei. Pentru aceste evenimente autoritățile locale s-au pregătit ca la carte pentru a primi cum se cuvine mulțimea de credincioși și pelerini care va veni în frumoasa localitate suceveană. Programul de Zilele Comunei este unul bogat și variat evenimentul fiind organizat de Primăria Putna și Asociația pentru Dezvoltare Locală Putna. Vor fi spectacole pentru toate gusturile care se vor desfășura în Piața Putna începând cu ora 14.00 dar și nelipsita și spectaculoasa paradă a cailor. Capete de afiș vor fi Lăutarii din Chișinău cu maestrul Nicolae Botgros, Sofia Vicoveanca și Irina Rimes. Vor mai urca pe scenă Ion Paladi, Constantin Enceanu, Ilie Caraș, Constantin Bahrin, Dana Dăncilă, Loredana Călin, Ansamblul Ștefan Vodă, Andrei Păunescu, Vanghele Gocu și Maria Luiza Mih. Prezentatoare va fi Alexandra Dan. ”Se apropie 2 Iulie și lume multă va veni la Putna. Încercăm, ca de fiecare dată, să fim la înălțimea așteptărilor dumneavoastră! Este marea noastră sărbătoare, e prilej de bucurie”, a declarat primarul comunei Putna, George Coroamă.

Lăutarii din Chișinău cu Nicolae Botgros, Sofia Vicoveanca și Irina Rimes, capete de afiș la Zilele Comunei Putna. Primarul Coroamă: ”Este marea noastră sărbătoare, e prilej de bucurie”, 9.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 9.0/10 (1 vote cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava