MOPAN Suceava

Liderul Partidului Verde Suceava, Dan Acibotăriță, îi trimite pe candidații la președinție în pelerinaj la fostele închisori comuniste. Dan Achibotăriță a declarat că este momentul ca actualul președinte al României, Klaus Iohannis, împreună cu cei care-și doresc funcția de președinte al României să facă un pelerinaj pe la închisorile comuniste Jilava, Pitești, Aiud, Gherla, Făgăraș, pentru a înțelege mai bine o parte din istoria și drama poporului român, a Sfinților Români, a adevăraților liberali, țărăniști, social-democrați și „nu a actualilor papagali-politicieni îmbrăcați în haine scumpe, mincinoși, cu sufletele rătăcite prin anumite cancelarii europene sau americane, dornici de putere și îmbogățire”. El a precizat că verzii suceveni consideră că un președinte de stat trebuie să fie un bun patriot, care să înțeleagă trecutul, prezentul și viitorul unui popor.
„Căderea morală a unuei națiuni ține și de calitatea unui președinte, de acel om care practic este numărul unul din stat. Dacă ai norocul să-ți alegi un conducător ce are la baza construcție sale o temelie solidă, atunci, noi, românii, avem parte de un viitor plăcut”, a mai spus Dan Acibotăriță.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava