Festivalul international Ciprian Porumbescu 2024
MOPAN Suceava

Fondatoarea firmei <Lidana> Suceava și președinta Federației Femeilor de Afaceri din regiunea Nord-Est, Liliana Agheorghicesei, susține că economista suceveană Doina Iacoban, numită recent în funcția de subsecretar de stat la Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene, este un adevărat profesionist. Într-o intervenție telefonică la Radio Top, Liliana Agheorghicesei a declarat: „Doina Iacoban este un profesonist desăvîrșit. Cel puțin 70% din fondurile europene aduse în județul Suceava i se datorează doamnei Iacoban. Muncește cu responsabilitate, este informată și e foarte corectă. Eu snt mîndră că doamna Iacoban a făcut parte din patronatul nostru și l-a ridicat foarte mult prin prezența dumneaei. A fost și va fi persoana care-ți spune foarte clar și cu argumente dacă un proiect va fi viabil sau nu peste trei ani”. Fondatoarea <Lidana> a mai spus că a discutat cu doamna Iacoban înainte ca aceasta să ajungă în conducerea Ministerului Fondurilor Europene și i-a transmis că dacă nu-și va putea face treaba așa cum trebuie va renunța la funcție. Liliana Agheorghicesei a afirmat: „Doamna Iacoban mi-a zis că merge la minister extrem de hotărîtă să fluidizeze bunul mers al fondurilor europene și să reducă birocrația. Mi-a zis că va încerca să facă tot ceea ce poate pentru a schimba în bine lucrurile. Mi-a mai zis că dacă va constata că direcția nu este cea bună și în interesul agentului economic, în interesul acestei țări, atunci cu regret se va retrage. Oricum, presiunea este foarte mare pentru doamna subsecretar de stat. Este greu să schimbi mentalități, este greu ca peste tot, însă dacă nu ne implicăm nu vom avea rezultate. Implicarea este cuvîntul magic”. Doina Iacoban a mai fost subsecretar de stat și la Ministerul Dezvoltării. Ea este președinta Grupului de Acțiune Locală Sucevița-Putna și director general la firma <Regional Consulting> Suceava.

Liliana Agheorghicesei despre noul subsecretar de stat Doina Iacoban: „Cel puțin 70% din fondurile europene aduse în județul Suceava i se datorează doamnei Iacoban”, 9.5 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 9.5/10 (2 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava