Concert pascal
MOPAN Suceava

Perioada comunistă, anii 1945-1989, a avut o influență majoră asupra unui drept constitutional, și anume dreptul de proprietate în România, întrucât au existat numeroase imobile preluate abuziv de către stat. Astfel, s-a urmărit ulterior dezvoltarea și implementarea unor măsuri referitoare la revendicarea imobilelor naționalizate, având in vedere evoluția societății democratice. Legiuitorul român a adoptat o serie de legi care să rezolve problema restituirea de imobile preluate abuziv, precum Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Societatea românească de avocatura Pavel, Mărgărit și Asociații recomandă apelarea la un avocat specializat în revendicarea imobilelor naționalizate, contestarea deciziilor CNCI și litigii imobiliare în România care vă poate asista și reprezenta juridic într-o acțiune în revendicare imobiliară.

Conform Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, imobilele preluate în mod abuziv de stat, în perioada comunistă se restituie în natură sau în echivalent. În principiu, imobilele preluate abuziv în România se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini, însă acestea nu sunt susceptibile de a fi restituite dacă au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului.

Persoanele prejudiciate au posibilitatea de a apela la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) pentru a obține repararea prejudiciului. Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România prevede constituirea unei alte instituții în acest domeniu, respectiv Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor (CNCI) în ceea ce privește cererile ce au ca obiect emiterea unei decizii CNCI. În practică se întâmplă des ca valoarea de compensare să nu fie cea corespunzătoare, fapt pentru care, de cele mai multe ori, sunt pornite litigii pentru contestarea deciziilor CNCI.

Puteți apela la unul din avocații noștri specializați în revendicarea imobilelor naționalizate, contestarea deciziilor CNCI și litigii imobiliare în România care vă poate oferi asistență de specialitate în ceea ce privește recuperarea imobilelor preluate abuziv în perioada comunistă, folosind formularul de contact de pe site-ul nostru https://avocatpavel.ro/contact/.

Conform Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, evaluarea imobilelor preluate abuziv pentru care se acordă despăgubiri se exprimă în puncte şi se face prin aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii deciziei de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor (CNCI), în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului şi a categoriei de folosinţă la data preluării acestuia. Un punct are valoarea de un leu.

În practică, ne-am confruntat cu situații în care Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor (CNCI) a emis decizii de compensare, subevaluând valoarea de piață a imobilelor. Aceste situații pot fi neplăcute, în special din cauza faptului că persoanele care se confruntă cu aceste situații așteaptă zeci de ani să primească o despăgubire corectă în urma imobilelor preluate abuziv ce nu pot fi restituite în natură.

În concluzie, în perioada comunistă statul a preluat abuziv imobile, fapt pentru care legiuitorul a urmărit posibilitatea de revendicare a acestora în natură sau prin echivalent. Așa cum am menționat anterior, există situații în practică în care Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor (CNCI) nu realizează o evaluare corectă a imobilelor preluate abuziv. Societatea românească de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații este recunoscută pentru experiența vastă a avocaților săi specializați în revendicarea imobilelor naționalizate, contestarea deciziilor CNCI și litigii imobiliare în România, care vă pot ajuta în vederea formulării unei cereri de chemare în judecată pentru a obține anularea deciziilor de compensare, stabilirea numărului de puncte aferent valorii imobilului și emiterea unui nou titlu de compensare.

Societatea de Avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații este una dintre societățile de avocatură de top din România, care furnizează servicii juridice de cea mai înaltă calitate. Printre clienții societății de avocatură se află companii multinaționale și autohtone de anvergură. În 2023, poveștile de succes ale societății de avocatură i-au adus recunoașterea internațională din partea celor mai prestigioase ghiduri și publicații internaționale de profil. Astfel, societatea de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații s-a situat în acest an pe locul 3 în România în clasamentul firmelor de avocatură de business cu cea mai relevantă expertiză, realizat de publicația Legal 500. Societatea de avocatură este recunoscută la nivel internațional și de ghidul IFLR 1000 Financial and Coporate 2023. De asemenea, Pavel, Mărgărit și Asociații este singura societatea de avocatură din România recomandată de directorul internațional Global Law Experts din Londra în aria de practică Dispute Resolution. Toate informațiile relevante privind societatea de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații, se regăsesc pe portalul www.avocatpavel.ro.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Juridic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava