Maricela Cobuz anunță că va sprijini pregătirea eficientă a preluării preşedinţiei Consiliului UE de către România

Deputatul PSD de Suceava, Maricela Cobuz, a transmis un mesaj special de 9 mai, Ziua Europei, declarând că în calitate de parlamentar va sprijini procesul de preluare a președinției Uniunii Europene de către România. Maricela Cobuz consideră că anul acesta este unul istoric pentru România, având în vedere că se împlinesc zece ani de aderare la Uniunea Europeană.
Ea a declarat că în momentul de față România poate contribui la crearea politicilor europene, la dezvoltarea şi modernizarea societății în planurile de activitate.
„Zilele trecute a fost organizat un seminar cu privire la preluarea președinției Consiliului European de către statul român și la modalitatea prin care România devine stat decizional în adoptarea politicilor la nivelul Uniunii Europene. Dezbaterea a oferit un cadru competent de reflecţie şi analiză, care să ajute la prezentarea într-o manieră transparentă şi realistă a stadiului în care se află România în procesul de pregătire a Preşedinţiei Consiliului UE, sarcină ce va reveni ţării noastre în primul semestru al anului 2019, relevând, deopotrivă, principalele provocări şi oportunităţi cu care ne confruntăm”, a spus Maricela Cobuz. Parlamentarul sucevean a subliniat, de asemenea, că pentru România este extrem de important să-și păstreze Guvernul format din PSD-ALDE, pentru a definitiva implicarea activă şi convergentă a societăţii civile, a partenerilor sociali, a mediului academic şi de afaceri.
Maricela Cobuz a dat asigurări că în calitatea sa de deputat va sprijini pregătirea eficientă a preşedinţiei Consiliului UE şi asumarea obiectivelor ambiţioase pe care România le va urma în momentul în care va fi cu adevărat o putere decizională europeană.
”9 mai reprezintă ziua unităţii şi păcii în Europa. Se considera că în această dată a fost startul unei noi Europe mai libere, mai curată şi mai aproape de oameni! La mulţi ani cetăţeni europeni”, a încheiat Maricela Cobuz.