Concert pascal
MOPAN Suceava

În intervalul 17.02.2022 (10:00) – 18.02.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 135 de decese (80 bărbați și 55 femei), dintre care 10 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna,  Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Ialomiţa, Iași, Ilfov, Maramureş, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 135 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de de vârstă 10-19 de ani (pacient de sex feminin, din județul Dolj, în vârstă de 17 ani, nevaccinată, care prezenta comorbidități), 1 la categoria de vârstă 30-39 de ani, 1 la categoria de vârstă 40-49 de ani, 6 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 19 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 50 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 57 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

127 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 5 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Din totalul de 135 de pacienți decedați, 114 au fost nevaccinați și 21  vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 30-39 ani și peste 80 ani. 19 dintre pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități, iar pentru 2 pacienți nu au fost raportate comorbidități.

Au fost raportate 10 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Argeș, Bacău, Constanța, Covasna, Suceava și Municipiul București, 2 în luna ianuarie 2022 și 8 în luna februarie 2022.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava