Concert pascal
MOPAN Suceava

Luptătorii suceveni au cucerit opt medalii la etapa finală a Campionatului Naţional pentru juniori mici, competiţie care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute în Sala “Dumitru Bernicu” şi care a adunat la start a peste 300 de participanţi.

Performerii cluburilor sucevene au fost Ioan Bălan şi Bogdan Pop, care s-au încununat cu titlul de naţional, după ce au câştigat de o manieră categorică toate cele cinci meciuri disputate. Pregătit de Daniel Ciubotaru la CSM Suceava, Ioan Bălan a cucerit aurul pentru a treia oara în carieră la categoria 55 de kilograme, în vreme ce Bogdan Pop, sportiv antrenat de Andrei Bolohan la LPS Suceava, a devenit campion naţional pentru a doua oară la categoria 50 de kilograme, ambii la juniori III. În alte două rânduri, sucevenii au cucerit argintul prin Iulian Felix Dediu (CSM Suceava) – finalist la categoria 38 de kilograme, juniori IV şi Cassian Pulpă (LPS Suceava) – finalist la 78 de kilograme, juniori III. Cele patru medalii de bronz au fost aduse de Alex Ostrovanu (CSM Suceava) – 42 kilograme, juniori IV, Cosmin Mihalache (LPS Suceava) – 85 kilograme şi Ştefan Marcu (LPS Suceava) – 85 kilograme, juniori III şi Teodor Vodă (LPS Suceava) – 38 kilograme, juniori III.

“Rezultatele sunt peste aşteptări, ţinând cont că luptele din Suceava n-au mai reuşit de mulţi ani să scoată un campion naţional. Ţin să-i felicit pe sportivii noştri pentru că au arătat ambiţie, voinţă şi un caracter puternic. Nu au vrut să se facă de râs chiar acasă, la Suceava”, a declarat Daniel Ciubotaru, antrenorul secţiei de lupte de la CSM Suceava.
La rândul său, Andrei Bolohan s-a arătat bucuros de titlul naţional cucerit de Bogdan Pop.

“Ma bucur că Bogdan a recâştigat titlul de campion naţional şi asta de o manieră categorică, prin procedee foarte frumoase, câşigând prin superioritate tehnică toate meciurile”, a precizat Andrei Bolohan.

De buna organizare a întrecerilor din sala “Dumitru Bernicu” din Suceava s-a ocupat Valerică Gherasim, directorul adjunct al CSM Suceava.

“Ne bucurăm că am reuşit, în premieră pentru Suceava, să organizăm aceste finale în condiţii foarte bune. Nu am avut parte de evenimente neplăcute, de accidentari grave şi cred că am făcut faţă cu brio tuturor cerinţelor”, a adăugat Valerică Gherasim şi el antrenor de lupte greco-romane.

Cei trei tehnicieni care se ocupă de ani buni de destinele luptelor din Suceava au ţinut să mulţumească Primăriei, Consiliului Local, conducerii CSM şi LPS, foştilor luptători, patronului restaurantului Melody şi tuturor persoanelor care, alături de Federaţia Română de Lupte, au ajutat la organizarea finalelor Campionatului Naţional la Suceava. La deschiderea oficială a competiţiei, oficialii Federaţiei Române de Lupte i-au acordat un trofeu pentru întreaga carieră celui mai bun luptător din toate timpurile de la CSM Suceava, Ilie Matei. Medaliat cu argint la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, din 1984, profesorul Ilie Matei a fost recompensat astfel pentru “meritele deosebite aduse la promovarea şi dezvoltarea luptelor  în România”.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava