Suceava, vechea capitală moldavă atestată la 1388, a fost pomenită de-a lungul vremurilor de diferiţi călători străini care au ajuns aici cu motive foarte diverse.

Unul dintre aceştia, Giovani Maria Angiolello, un italian născut la Bologna în 1450, luat prizonier de către otomani în 1470 la Negroponte, dăruit de Mahomed al II-lea fiului său Mustafa, berlerbegul Anatoliei şi ajuns apoi vistier al cuceritorului Constantinopolelui, a participat la campania din 1476 în Moldova; aşa se face că îi datorăm una dintre mărturiile epocii despre ţara de la est de Carpaţi şi, implicit, despre unul dintre momentele importante ale istoriei noastre – lupta de la Valea Albă. După descrierea înfrângerii moldovenilor, cronicarul povesteşte mai departe:

„În acest loc a stat trei zile tabăra şi parte din ea a plecat spre <cetatea> Suceava pe care am găsit-o goală, deoarece locuitorii fugiseră şi lucrurile lor parte fuseseră luate cu ei, iar altele fuseseră ascunse în pământ. Turcii au găsit multe dintre ele, deoarece sunt meşteri în a găsi lucruri astfel ascunse şi îngropate, trăgând pe pământ un lanţ sau chiar un frâu, ei aud şi cunosc golurile din pământ, unde sunt îngropate lucruri sau grâne, astfel au fost găsite puţuri cu grâne şi alte lucruri îngropate.

<Oraşul> Suceava era înconjurat cu şanţuri şi palisade. Casele şi bisericile erau de lemn şi acoperite cu şindrilă. Numai castelul Sucevii era clădit din piatră şi tencuială, pe o coastă în afara oraşului. Acesta rezista bine şi era bine înzestrat.

Cum însă merindele se sfârşiseră, n-am mai stat să pierdem vremea, ci întorcându-se armata pe un alt drum, am ajuns la o cetate aşezată în munţi (Cetatea Neamţului) unde se aflau prinşii turci, luaţi prinsoare în iarna anului trecut, când a fost înfrânt Soliman paşa (la Vaslui, în 1475). Făcându-se încercarea de a se cuceri zisa cetate, s-au aşezat şapte bombarde şi timp de 8 zile s-au străduit a o cuprinde. Două din acele bombarde au plesnit, iar acei care se găseau în cetate n-au vrut să stea de vorbă, toţi se apărau cu tunurile şi nu le păsa de noi.”

O altă mărturie preţioasă ne-o dă Mustafa Ğelalzade, născut undeva pe la 1494-1495, originar din Tosia (Anatolia), trecut prin diverse dregătorii şi reajuns în 1566 în funcţia de mare nişanği (cel care trasa monograma sultanului, numită nişan). Astfel, în cronica sa – Păturile sociale şi slujbele în Imperiul otoman – acesta descrie campania lui Soliman Magnificul din Moldova anului 1538. Celebrului sultan, venit să-l pedepsească pe Petru Rareş, i s-au deschis porţile Cetăţii de către Mihu, portarul de Suceava. Dar să citim cronica lui Ğelalzade:

„Oastea a trecut pe acest drum şi a înaintat destul de mult în ziua de 21 a lunii rebi-ul-ahîr (15 septembrie), ocupând mai multe localităţi, şi a sosit în oraşul Suceava, adevărata capitală a Moldovei. Locuitorii acestui oraş, de frica oştii turceşti, s-au împrăştiat în toate părţile. Suceava este un oraş foarte înfloritor. Clima lui este temperată şi are ape dulci şi curate. Împrejurimile sunt împădurite şi acoperite cu verdeaţă. Pe scurt, este un oraş frumos din toate punctele de vedere. Cetatea este înaltă, turnurile sunt solide, porţile înguste, şanţurile largi, deci este cu neputinţă de pătruns chiar pentru zborul unei păsări. În turnurile sale se găsesc aşezate tunuri de toate mărimile, muniţii şi provizii din belşug. În şanţurile cetăţii sunt înfipte ţepuşe de fier şi de lemn, care alcătuiesc alte piedici. Cetatea este aşa de bine întărită, încât foarte greu poate fi cucerită. În turnurile clopotniţelor, construite cu grijă, bat îndată la ochi chipuri lucrate cu meşteşug. Când oştile turceşti au ajuns aici, ele au aşezat tabăra în împrejurimile cetăţii, pe văile, munţii, dealurile şi câmpiile din jur. Cei din cetate, dându-şi seama că nu vor putea să se opună oştii turceşti, au trebuit, vrând-nevrând, să se supună; astfel, ei s-a predat şi au adus padişahului cheile cetăţii.”