MOPAN Suceava
Galerie foto77 poze în acest set

Sute de iubitori ai sporturilor de iarnă au fost prezenți sâmbătă, 5 ianuarie, la inaugurarea pârtiei de schi de pe masivul Rarău, din Câmpulung Moldovenesc, cea mai modernă pârtie din Nordul Moldovei. Toți cei care au dorit să urce astăzi cu telegondola pentru a schiape pârtia de pe Rarău au beneficiat de gratuitate din partea organizatorilor evenimentului.  Inaugurarea oficială a pârtiei Rarău 1 nu s-a făcut cu tăieri de paglici, ci doar în prezența ministrului turismului, Bogdan Trif, a primarului din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, a președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a prefectului Mirela Adomnicăi, subprefectului Silvia Boliacu, a parlamentarilor Ioan Stan, Virginel Iordache, Alexandru Rădulescu, Emanuel Havrici, Ioan Balan, Angelica Fădor, Bogdan Gheorghiu, Alexandru Băișanu și Daniel Popescu. Au mai fost prezenți primarul Sucevei, Ion Lungu, vicepreședinții CJ, Viorel Seredenciuc și Marin Gheorghe Niță, mai mulți primari din zona de munte a județului și consilieri locali.

Ministrul turismului i-a înmânat primarului din Câmpulung Moldovenesc certificatul de omologare a pârtiei

Prezent la inaugurare, ministrul turismului, Bogdan Trif, i-a înmânat primarului din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, certificatul de omologare a pârtiei.  Bogdan Trif a precizat că îl bucură faptul că poate să fie prezent la inaugurarea pârtiei de pe Rarău, realizată în procent de 90% din fondurile de la Ministerul Turismului. „Vorbim de o investiţie de aproape 72 de milioane de lei, aproximativ 15 milioane de euro.Cred că este un nou început pentru domnul primar Mihăiţă Negură, pentru că se doreşte a se realiza şi tronsonul doi al acestei pârtii. Dacă reuşim şi acest lucru, aici o să avem cea mai lungă pârtie din România. Zăpada este bună și îi invit toţi amatorii de schi să vină aici în Câmpulung Moldovenesc, unde se schiază şi unde sunt toate condiţiile. Mă bucură că am reușit să realizez această pârtie, care trebuia chiar de anul trecut dată în circuitul turistic. Și vreau să spun că noi ne-am achitat la zi cu fondurile, întotdeauna am plătit facturile la timp, însă din păcate au fost nişte neconformităţi care nu au ţinut de minister”, a spus Bogdan Trif.

Negură: ”Cel mai important este că, astăzi, la Câmpulung Moldovenesc, împreună cu domnul ministru Bogdan Trif, dăm drumul la cea mai performantă pârtie de schi din nordul Moldovei”

La rândul său, primarul Mihăiță Negură a spus că este extrem de important faptul că astăzi, la Câmpulung Moldovenesc, a fost dată în funcțiune cea mai importantă pârtie de schi din Nordul Moldovei. „Eu mi-aş dori să nu discutăm istoria acestei investiţii. Cel mai important este că, astăzi, la Câmpulung Moldovenesc, împreună cu domnul ministru Bogdan Trif, dăm drumul la cea mai performantă pârtie de schi din nordul Moldovei. Are 2.850 de metri, plecarea de la 1.220 de metri, sosirea la 765 de meti și cu o diferenţă de nivel aproximativ 500 de metri. Dificultatea acestei pârtii este medie. Instalaţia de telegondole are 33 de telegondole, pârtia beneficiază de un lac de acumulare de 10.000 de metri cub pentru nouă tunuri de zăpadă, precum și de iluminat nocturn. Dacă vorbind de tronsonul doi, ceea ce a pomenit domnul ministru, chiar în discuţia cu dumnealui, de săptămâna trecută, m-a asigurat că o să facem tot ce este procedural ca în două săptămâni să mă prezint la el cu documentaţia pentru acest tronson. Nu este uşor, dar şi eu şi dumnealui suntem optimişti pentru a rezolva şi tronsonul doi la pârtia din Masivul Rarău, pentru că această investiţie îşi va avea eficienţa maximă când vom ajunge la cota de 1.650 de metri, în Poiana Rarăului, exact lângă Pietrele Doamnei, unde primăria este proprietar pe toată poiana, pe o suprafață de 92 de hectare”, a spus Mihăiță Negură. El a adăugat că pe viitor are în vedere găsirea unei soluții pentru amenajarea de noi parcări care să deservească pârtia de schi de pe Rarău. Asta în condițiile în care astăzi, încă de la deschidere, parcarea existentă s-a dovedit neîncăpătoare, iar cozile de mașini de pe drumul de acces se întindeau pe câțiva kilometri. „O să am o discuţie cu preşedintele Consiliului Județean în eventualitatea unui parteneriat cu această instituție, pentru a putea construi o parcare supraterană, pentru că în zonă primăria nu are teren. Toate terenurile din jurul acestei pârtii sunt private. Căutăm o cale legală să facem o asemenea investiţie. În viaţă dacă vrei să realizezi ceva trebuie să te zbaţi”, a mai spus Negură.

Instalația de transport cu telegondolele s-a blocat de mai multe ori

Prima zi de funcționare a pârtiei de pe Rarău a adus și primele probleme la instalația de transport pe cablu. Imediat după ce s-a anunțat că pârtia va putea fi folosită gratuit, cele câteva sute de schiori prezenți s-au aliniat la coadă pentru a ajunge cu telegondola în vârful pârtiei. După scurt timp însă, instalația s-a oprit timp de mai multe minute, probleme care au apărut în mai multe rânduri pe parcursul zilei de astăzi. Primarul Mihăiță Negură a precizat că problemele au apărut de la o defecțiune a unui senzor, probleme care vor fi rezolvate în cel mai scurt timp. El a arătat că aceste probleme nu au apărut în nici una din săptămânile trecute, când s-au făcut probe la instalația pe transport pe cablu.

Tarifele practicate pentru acest sezon de schi la telegondola care deservește pârtia

Cei care doresc să schieze pe pârtia de schi de pe Rarău trebuie să știe că o urcare și o coborâre cu telegondola costă 15 lei, pentru adulți, și 9 lei pentru copii cu vârsta între 7 și 14 ani. O cartelă cu 10 puncte va costa 55 de lei pentru adulți și 35 de lei pentru copii între 7 și 14 ani, în timp ce pentru o cartelă de 20 de puncte prețul va fi de 110 lei pentru adulți și de 65 de lei pentru copii. Pentru o cartelă cu 120 de puncte se va plăti un preț de 390 de lei. La o urcare se vor consuma două puncte. Pentru pârtia de pe Rarău vor putea fi achiziționate și tichete de o zi, la prețul de 100 de lei pentru adulți și 60 de lei pentru copii, de două zile – 180 de lei pentru adulți și 110 lei pentru copii, de trei zile – 260 de lei pentru adulți și 160 de lei pentru copii, de patru zile – 340 de lei pentru adulți și de cinci zile – 400 de lei pentru adulți. Tichetele pe zile sunt valabile în zile consecutive începând cu ziua primei validări. De asemenea, pentru pârtia de pe Rarău se vor putea achiziționa tichete valabile pentru un întreg sezon de schi, la prețul de 2.500 de lei.
Copiii cu vârsta de sub șapte ani, însoțiți de un adult, vor beneficia de gratuitate.

Pârtia de schi de pe Rarău, cea mai modernă din Nordul Moldovei, a fost deschisă în mod oficial, 10.0 out of 10 based on 3 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (3 votes cast)
Turism
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava