Concert pascal
MOPAN Suceava

Peste 150 de motociclişti vor da startul sâmbătă, 6 august a.c., la ediţia de anul acesta a proiectuliu „Pelerin în Bucovina”. Motocilciştii vor pleca la ora 11:30 de pe platoul Cetăţeii de Scaun a Sucevei, parada moto urmând să aibă loc până la Cacica, apoi spre Putna, şi retur. Consiliul Judeţean Suceava a informat că la finalul acestei săptămâni, în zilele de sâmbătă şi duminică, vor avea loc o serie de acţiuni care fac parte din proiectul „Pelerin în Bucovina”, care face parte din programul „Hai în Bucovina”. Pe lângă parada moto, duminică, de la ora 9:00, tot de la cetate vor pleca un grup de biciclişti către Gura Humorului şi Cacica. Consiliul Judeţean Suceava a anunţat şi că, la iniţiativa transportatorilor, între 6 şi 15 august, vor fi introduse curse speciale pe relaţia Suceava-Putna, şi retur. Asta, în cadrul proiectului „Pelerin în Bucovina”. Transportul va fi efectuat cu microbuzele, iar costul unei călătorii este de 17 lei. Plecările din Suceava vor fi la orele 08.20 şi 13.30, din Gura Burdujeni. Din Putna spre Suceava, microbuzele vor pleca la orele 11.30 şi 20.20.
Reamintim că începând de astăzi, 5 august, pe platoul Cetăţii de Scaun a Sucevei începe evenimentului Black & White Motorfest. Printre trupele care vor urca pe scenă se numără nume mari ale rockului românesc, respectiv Transilvania Phoenix, Celelalte Cuvinte, Bucovina şi Trooper. Black & White Motorfest este organizat de Chopper Academy MC şi va avea loc în perioada 5 – 7 august a.c., în parcarea din apropierea Cetăţii de Scaun a Sucevei. Pe perioada motorfestului vor fi organizate expoziţii de motociclete, concursuri pentru motocicliştii prezenţi, precum şi o paradă moto. Concertele vor avea loc în zilele de vineri, 6 august, şi sâmbătă, 7 august. Astfel, concertele de vineri vor începe la ora 20:00 cu trupa Ronove, care va fi urmată de trupa The Kryptonite Sparks. De la ora 21:30 este programat concertul trupei Bucovina. Nicu Covaci va reveni în Suceava după o lungă perioadă de timp, concertul trupei Transilvania Phoenix fiind programat să înceapă la ora 22:30.
Programul de a doua zi va începe cu parada moto, de la ora 11:00. Noutatea de anul acesta va fi o paradă pe traseul Cetatea de Scaun a Sucevei – Cacica – Mănăstirea Putna, şi retur, la care vor participa peste 150 de motociclişti din ţară şi din străinătate.
Concertele de sâmbătă vor avea următorul program: ora 20.00 The Iron Cross, 20:30 – Tiarra, 21:30 – Rareş & Panic Depression, iar de la ora 22:30 va urca pe scenă trupa Celelalte Cuvinte. Înainte de ultimul concert, liderul trupei Celelalte Cuvinte, Călin Pop, va extrage câştigătorul tombolei care va fi organizată în cadrul Black & White Motorfest. Premiul oferit este o motocicletă cafe racer în valoare de aproximativ 2.000 de euro. La tombolă vor participa toţi cei care vor cumpăra tricoul oficial al evenimentului, care va costa 50 de lei.

Peste 150 de motociclişti vor da startul proiectului „Pelerin în Bucovina”, 8.0 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 8.0/10 (2 votes cast)
Timp liber
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava