Concert pascal
MOPAN Suceava

Sâmbătă seară lucrătorii echipajului de poliție rutieră, în timp ce executau activități specifice pe raza orașului Siret, au procedat la efectuarea semnalului regulamentar de oprire, acustic-luminos, unui autoturism, ocazie cu care conducătorul auto s-a conformat și a oprit, ulterior înmânând organelor de poliție documentele solicitate. În urma legitimării acestuia a fost identificat ca fiind un bărbat de 53 de ani, din comuna Frătăuții Vechi, judeţul Suceava. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică și avea comportamentul tipic unei persoane care a consumat băuturi alcoolice, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, fiind verificat conducătorul auto în bazele de date ale Poliției Române s-a constatat că acesta nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere. S-a procedat la conducerea șoferului la unitate medicală unde i s-au prelevat două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de „Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, faptă prev. și ped. de art. 336 alin. (1) din Codul Penal și „Conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prev. și ped. de art. 335 alin. 1, din Codul Penal. Cercetările vor fi continuate de către lucrătorii Formațiunii Rutiere Siret, cauza urmând a fi soluţionată procedural.

Polițiști cu fler. Au dibuit din mers un șofer băut la volan. Bărbatul din Frătăuții Vechi avea o alcoolemie de  0,96 mg/l, 1.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 1.0/10 (1 vote cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava