Concert pascal
MOPAN Suceava

Dl. Ion Cupă, președintele Autorității Vamale Române, a participat, în data de 12 octombrie 2023, la Forumul Internațional pentru Facilitarea Comerțului – Sprijinirea Exporturilor Ucrainene prin Coridoarele de Solidaritate, ce a avut loc la Chișinău. Prin prezența sa și a întregii delegații, Dl Ion Cupă și-a exprimat, încă o dată, susținerea față de o bună colaborare cu autoritățile vamale din țările vecine.

În cadrul Forumului, reprezentanții autorităților prezente au discutat despre provocările și evenimentele, recente privind coridoarele de solidaritate UE – Ucraina, experiențele și necesitățile cu privire la fluidizarea traficului de  marfă la frontieră și inițiative pentru creșterea capacităților de transport.

Cu ocazia participării la Forum, Dl Ion Cupă a reiterat poziția României cu privire la subiectele aflate pe agenda evenimentului, subliniind suportul în situațiile de urgență pentru Ucraina, precum și eforturile comune și acțiunile pe care țara noastră le desfășoară alături de celelalte țări implicate.

Forumul Internațional pentru Facilitarea Comerțului se afla la a doua ediție și a beneficiat de prezența unor reprezentanți de rang înalt ai Comisiei Europene, instituţii din Ucraina şi Republica Moldova, State Membre UE şi Misiuni UE.

Invitația de participare a venit din partea EUBAM – Misiunea Uniunii Europene de Asistenţă la Frontieră în Moldova şi Ucraina, misiune ce promovează controlul la frontieră, normele și practicile vamale care corespund standardelor UE și răspund necesităţilor ambelor ţări partenere.

Autoritatea Vamală Română a fost reprezentată de dl. președinte Ion Cupă, dl Claudiu Ardeleanu, director general al Direcției Generale Proceduri Vamale și în Domeniul Produselor Accizabile, dna Cristina Ionescu, șef al Serviciului Statut Vamal și Tranzit, dl Marius Costache, director executiv al Direcției Regionale Vamale Iași și dl Petrică Munteanu, director executiv al Direcției Regionale Vamale Galați.

Alături de reprezentații țării noastre a participat și dl. Ștefan Krasovski Murea, ministru consilier – Biroul de Promovare Comercial-Economică, din cadrul Ambasadei  României în Republica Moldova.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava