Concert pascal
MOPAN Suceava

Organizația Femeilor Social Democrate Suceava (OFSD) condusă la nivel județean de Larisa Blănari și-a ales la finele săptămânii trecute structurile de conducere și componența Biroului Județean, în cadrul Conferinței Județene. Printre doamnele social democrate care au fost alese în funcții se numără și primărița comunei Berchișești, Violeta Țăran, care ocupă un fotoliu de vicepreședinte. Aceasta este convinsă că sucevencele din PSD vor avea un rol important în maximizarea reprezentării femeilor în politica și administrația județeană. ”Femeile social democrate au ales o echipă de conducere unită, energică și consolidată, cu doamne de un înalt nivel calitativ, responsabilitatea și dorința de a face performanță fiind în prim plan. Sunt încredințată că sucevencele din PSD vor avea un rol important în maximizarea reprezentării femeilor în politica și administrația județeană, care să-și pună amprenta în mod determinant la evoluția și dezvoltarea comunităților noastre. OFSD Suceava este compusă din doamne și domnișoare capabile, ancorate în realitate, foarte bune profesioniste în diverse domenii de activitate, care pot păstra echilibrul într-o echipă și aduce plus valoare la nivelul prestației politice. Cu siguranță, vom derula împreună o serie de noi proiecte, astfel încât OFSD să își demonstreze profesionalismul, prin acțiuni de caritate și de susținere a celor aflați în nevoie, îndeosebi a femeilor, copiilor și vârstnicilor.  O felicit pe această cale pe doamna Larisa Blanari, președintele OFSD Suceava, care a demonstrat într-un timp scurt că are calitățile necesare unui lider politic de succes, reușind să coalizeze toate energiile doamnelor și domnișoarelor din partid pentru a avea un an electoral cu victorii în toate scrutinele”, a declarat Violeta Țăran.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava