Concert pascal
MOPAN Suceava

Primarul comunei sucevene Cornu Luncii, Gheorghe Fron, a fost premiat cu două diplome de excelență de către Asociația Comunelor din România în cadrul Adunării Generale care are loc la București în perioada 5-8 februarie. El a primit titlul de ”Primar de 4 stele” ”în semn de apreciere pentru alegerea sa de mai multe ori în funcția de primar al comunei” și Ordinul de Merit și Trofeul ”Corneliu Leu” ediția a 13-a pentru anul 2022 ”în semn de recunoștință și înaltă apreciere pentru activitatea depusă în domeniul literaturii și publicisticii”. Este vorba de sprijinul acordat pentru publicarea celor cinci volume de poezii ale Eroului poet slt.pm. Ioan Grosaru din satul Păiseni și anume: Vulturul, Corabia din furtună, Cărări stelare, Pasărea de ceară și Chemarea din necunoscut. De menționat că Primăria Cornu Luncii i-a ridicat Eroului Ioan Grosaru un frumos monument în satul său natal. Viața i-a fost curmată la doar 37 de ani în teatrul de operații din Irak când tabul în care se afla  împreună cu alți cinci colegi din cadrul Batalionului 32 infanterie ”Mircea” cunoscut ca ”Scorpionii Galbeni” din  Timișoara a călcat pe un dispozitiv artizanal și a luat foc. Se întâmpla la 21 septembrie 2007. Trebuie spus că ele două diplome de excelență au fost semnate de președintele Asociației Comunelor din România, Emil Drăghici, primarul comunei Vulcana-Băi județul Dâmbovița.

Primarul Fron premiat cu două diplome de excelență de Asociația Comunelor din România. El a primit titlul de ”Primar de 4 stele” (FOTO), 6.0 out of 10 based on 3 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 6.0/10 (3 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava