Concert pascal
MOPAN Suceava

Primarul din Rădăuți, Bogdan Loghin, a făcut un apel către presă să nu mai promoveze atât de mult circul făcut de cei de la AUR. Bogdan Loghin a luat cuvântul în cadrul unei ședințe a PNL care a avut loc duminică la Suceava pentru pregătirea alegerilor de anul acesta, el salutând în primul rând prezența presei în sală. Ședința liberalilor avea loc în același timp cu un protest împotriva liderului PNL Suceava Gheorghe Flutur organizat de AUR și cu participarea liderului acestui partid George Simion. „Sunt extrem de bucuros pentru ziua de astăzi. În primul rând sunt extrem de bucuros pentru că suntem foarte mulți, dar nu suntem toți. De fapt echipa liberală este mult mai mare și asta trebuie să ne dea încredere. În altă ordine de idei vreau să vă spun că niciodată nu voi folosi numele individului care se află afară. Trebuie să fim extrem de pragmatici, să conștientizăm că pentru a destabiliza România, treaba lui este de a-i manipula pe oamenii simpli care poate au alte gânduri mai curate în interesul de a ne arunca într-o parte sau în alta, însă nu trebuie să cădem pradă acestor manipulări. De aceea am început într-un fel prin a saluta prezența reprezentanților mass media, pentru că eu consider că ar trebui odată pentru totdeauna ca semnalul să pornească și de la dumneavoastră în sensul să nu mai mediatizați atât circul făcut de acești indivizi. Vă rog frumos și vă roagă un primar, cum mulți spun, al Republicii Rădăuți, în care nimeni nu mai credea că vreodată va veni normalitatea. Să ne înțelegeți și pe noi cei care muncim de dimineața până seara, suntem înjurați non stop, suntem transformați în adevărate filtre ale oamenilor care trebuie să își reverse supărările și să ne oprim un pic în a mai promova acești circari plătiți. Și vă spun plătiți pentru că eu știu foarte bine ce se află în spatele acestora”, a spus primarul PNL al municipiului Rădăuți.

În același timp, el a ținut să precizeze că îl bucură foarte mult că alături de PNL au venit mulți primari din județ, dar și oameni de foarte bună calitate care se vor lupta cu primari aflați în alte partide. „Am încrederea că anul 2024 va fi cu adevărat anul Partidului Național Liberal. Și vreau să-i transmit domnului președinte Gheorghe Flutur că îl stimez enorm nu numai pentru rezultatele pe care le are, dar și pentru faptul că a fost cu adevărat alături de mine pentru a putea răpune mafia din municipiul Rădăuți. Și nu sunt cuvinte ușoare. La momentul potrivit le voi explica mai pe larg. Așa că mai mare bucurie decât că mă aflu în familia liberă credeți-mă că nu există. Și frică tuturor trebuie să ne fie doar de Dumnezeu”, a mai spus Loghin.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava