Concert pascal
MOPAN Suceava

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat că în cursul zilei de vineri a participat la Forumul „Întâlnirile franco-române pentru turism” organizat de Ambasada Franței în România împreună cu Consiliul județean Suceava și autorități locale din județ. În cadrul forumului, Ion Lungu a prezentat sintetic Strategia  de turism a municipiului Suceava și înființarea Organizației de Management a Destinației turistice „Suceava-orașul Cetății de Scaun”. „Am fost onorați ca la aceste dezbateri să participe reprezentanți ai autorităților locale din Departamentul Mayenne și ai orașului Laval din Franța, cu care suntem înfrățiți”, a precizat Lungu.

El a arătat că la acest forum a participat și  directorul general al Institutului Francez în România, Julien Chiappone-Luchessi, cu care am avut o întâlnire la sediul municipalității cu privire la strategia de colaborarea cu Ambasada Franței în anul 2023.

„Este o onoare pentru municipiul nostru să avem relații de colaborare cu autorități locale din Franța, cu ambasada Franței în Romania, lucru care se înscrie în relațiile excelente de colaborare între cele două țari. Franța este una din țările cele mai importante din Uniunea Europeană, drept pentru care  vom depune eforturi în continuare pentru a dezvolta relațiile de colaborare”.

Primarul Lungu și directorul Institutului Francez au discutat despre strategia de colaborare a Primăriei Suceava cu Ambasada Franței pentru anul 2023, 5.5 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.5/10 (2 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava