Concert pascal
MOPAN Suceava

Primarul din Liteni, Tomiță Onisii, consideră că 2024 va fi mai bun decât ultimii ani în ceea ce privește proiectele de dezvoltare ale acestui oraș. Tomiță Onisii a precizat că bugetul pentru anul acesta este destinat în special proiectelor de investiții, atât pentru finalizarea celor începute cât și pentru noi investiții. „În primul rând susținem toate proiectele pe care încă le avem în derulare și necesită o parte bună de cofinanțare din partea noastră. Apoi, probabil săptămâna viitoare lansăm viitoare procedura de licitație pentru școala veche de la Roșcani, investiție realizată printr-un proiect finanțat prin Administrația Fondului de Mediu. Apoi avem proiectul pe Programul Național de Investiții Angel Saligny, pentru apă și canalizare, unde suntem în etapa de a obține avizele pentru faza de proiectare. După ce avem proiectarea vom începe imediat și execuția lucrărilor. În primul rând vrem să mărim frontul de captare a apei, după care să ne extindem acolo unde mai este nevoie,  punctual, cu rețelele de apă și o să construim și rețeaua de canalizare în satul Roșcani”, a spus Tomiță Onisii.

El a adăugat că un alt proiect important care va începe anul acesta este cel pentru construcția de piste pentru biciclete, din Liteni spre unitățile școlare din satele Siliștea și Rotunda, precum și pe strada Bucșei. Și nu în ultimul rând, primarul din Liteni a spus că în 2024 va începe marele proiect pentru construcția aducțiunii de gaz metan în oraș, investiție pentru care în momentul de față se obțin avizele necesare începerii lucrărilor. „Suntem cam în aceeași etapă și cu pistele de bicicletă și cu gazul metan. Mi-ași dori să începem să construim conducta de gaz pentru ca apoi să venim cu pistele. De acea încercăm să parcurgem cât mai repede etapa cu avizele la gaz metan și să vorbim cu constructorul pentru că acolo avem deja proiectare și execuție, într-o stare de normalitate în mai ar trebui să începem lucrările”, a arătat Tomiță Onisii. El a adăugat că pe lângă aceste proiecte, anul acesta urmează să fie finalizate mai multe investiții mari, respectiv corpul B al liceului, centrul cultural, două spații verzi și centrul medical.

„O mare parte din bugetul alocat este alocat pentru dezvoltare și pentru proiecte și va fi un an chiar mai bun decât ultimii ani. Dacă anul trecut am inaugurat trei clădiri noi, grădinița cu program prelungit, baza sportivă și sala sporturilor, acum o să urmeze imediat un corp de școală nou, la care e o chestiune de săptămâni până când să-l recepționăm și urmează corpul B al liceului, centrul cultural, centrul medical și cele două spații verzi de la Rotunda și Liteni. Important este că se lucrează bine la toate proiectele pe care le avem în implementare”, a încheiat Tomiță Onisii

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava