Concert pascal
MOPAN Suceava

În contextul unei nevoi crescânde de adaptabilitate și personalizare în procesul educațional, Centrul Gifted Education are plăcerea de a anunța organizarea conferinței „Alternative în Educație sau învățământ neînregimentat”. Evenimentul va avea loc pe data de 4 noiembrie 2023, între orele 10.00-13.00 și 15.00-17.00, la vila Victoria din str. Lister, nr. 53, Cotroceni, București.

Conferința se adresează părinților, educatorilor și tuturor celor interesați de evoluția sistemului educațional, oferind o perspectivă obiectivă asupra opțiunilor educaționale alternative disponibile. O serie de speakeri de renume vor aborda tematici actuale precum educația holistică, metoda Montessori, unschooling, gifted education și multe altele, punând accent pe dezvoltarea armonioasă și pe nevoile individuale ale fiecărui copil.

“Intrăm într-o nouă eră a educației, în care copiilor le e dor de libertate și creativitate mai mult decât oricând. E clar că sala de clasă tradițională nu mai este singura scena unde se joacă actul învățării. Copiii privesc dincolo de aceste limite, iar părinții sunt tot mai conștienți că succesul nu vine doar din urmarea drumului bătătorit, ci și din explorarea unor trasee mai puțin convenționale. Conferința noastră vine ca un răspuns la această căutare. Este un loc unde dialogul deschis între experți și pasionați de educație poate arăta cum metodele neconvenționale pot îmbogăți experiența de învățare a copiilor. Ne propunem să explorăm aceste metode alternative și să vedem cum pot ele să corespundă mai bine nevoilor și intereselor elevilor de azi și de mâine. Vrem să arătăm că educația poate fi altfel: personalizată, mai captivantă și mai aproape de ceea ce copiii și părinții își doresc și așteaptă de la ea în secolul 21″, declară Monica Gheorghiu, Project manager al Asociației Centrul Gifted Education.

Participanții vor avea ocazia să intre în contact direct cu practicieni din educație, să pună întrebări și să obțină răspunsuri concrete cu privire la multiplele „oferte educaționale” prezente pe piață. Evenimentul se dorește a fi unul interactiv, cu o puternică componentă de networking, favorizând schimbul de idei și experiențe între părinți, educatori și specialiști.

Printre speakerii conferinței se numără Cristina Preda, vicepreședinte al Asociației pentru Dezvoltarea Educației Montessori în România, Monica Tătar, fondatoarea Shichida Center Romania, Adriana Vasile, fondator Asociatia Re-Design, fondator CEREHARD, André Stern, autor, conferențiar, ambasador al copiilor, Dr Otilia Todor, presedinte Asociatia Feuerstein Brasov, și Jerry Mintz, Director al AERO – Organizația de resurse pentru educație alternativă, care va participa prin Zoom.

Va avea loc si o dubla lansare de carte apartinand reputatului Gheorghe Parascan (Gelu), artist plastic băcăuan, inventator și cercetător științific autodidact, si sotiei Maria Margoș, artist plastic.

În cadrul evenimentului, vor fi disponibile atât locuri la fața locului, cât și acces online, iar pentru studenți sunt oferite gratuit cinci locuri online, subliniind angajamentul Centrului Gifted Education pentru incluziune și acces egal la educație de calitate.

Pentru mai multe informații și înscrieri, vă invităm să accesați website-ul Conferinței – https://conferinta.giftededu.ro sau să contactați organizatorii la adresa pr@giftededu.ro.

Despre Centrul Gifted Education:

Centrul Gifted Education este European Talent Point, asociație nonprofit cu misiunea de a descoperi și de a dezvolta potențialul copiilor supradotați. Afliliată internațional, cu un program care se derulează la standarde internaționale din 2010, pe parcursul a 14 ani, a acumulat un număr de peste 24 diferenţiatori în educație; peste 4000 de ore de lucru direct cu copiii supradotați cu vârste între 3 și 14 ani, peste 3500 de copii testați la standarde internaționale și peste 360 de copii supradotati au frecventat programul academic al asociației. Asociația cunoaște 100% satisfacție în rândul copiilor supradotați, în Programul Academic de educație specializată.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava