Concert pascal
MOPAN Suceava

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a fost reclamat la Arhiepiscopia Tomisului după ce l-a interpretat pe Ştefan cel Mare şi Sfânt. Potrivit Digi 24, parada carelor alegorice de pe litoral, care a avut loc sâmbătă, a fost criticată de o asociaţie neguvernamentală care s-a plâns Arhiepiscopiei Tomisului. Oamenii spun că primarul Constanței promovează turismul sexual şi nu preţuieşte femeia, ci o prezintă ca pe un obiect. În plus, sâmbătă seară, la clasica paradă a carelor alegorice, edilul s-a deghizat în Ştefan Cel Mare, ceea ce i-a indignat pe reprezentanţii ONG-urilor.

Digi 24 mai notează că la parada din acest weekend, Radu Mazăre, a îmbrăcat straie istorice. Pe cele ale lui Ştefan cel Mare.

Eugen Jercan, director executiv la Asociația Părinților pentru o Educație Sănătoasă, a declarat pentru Digi 24 că „Noi punem întrebarea cum poate fi folosit un sfânt pentru a promova un eveniment cu tentă sexuală. Nu are nicio logică”.

Potrivit Digi 24, din mijlocul paradei sale, Radu Mazăre s-a apărat spunând: „când am hotărât să-l interpretăm pe Ștefan nu mi-am imaginat că acest sfânt va stârni atâtea pasiuni. Dar, cum au văzut și doamnele, el a fost pus în scenă mai mult decât cuviincios”. Doamnele l-a care făcea referire erau celebrele cântărețe de muzică populară Maria Cârneci și Irina Loghin, mai notează Digi 24.

Pe de altă parte, telegrafonline.ro notează că peste 35.000 de mii de oameni au asistat uluiți sâmbătă seară la rescrierea istoriei în stilul Mamaia. Primarul Radu Mazăre l-a întruchipat pe domnitorul Moldovei, Ștefan cel Mare, într-un spectacol unic și cel mai grandios de până în prezent de la Carnavalul Mamaia. Mazăre a defilat pe un cal artizanal amplasat pe carul alegoric al Primăriei Constanța, amenajat ca o cetate medievală cu stema Moldovei – capul de bour – în fruntea vehiculului, se mai precizează în articolul publicet de telegrafonline.ro. Primarul a fost costumat cu straiele domnești, cu coroană pe cap și sabie în mână. Pe carul din fruntea paradei au mai fost cântărețele de folclor Irina Loghin și Maria Cârneci care le-au interpretat pe Mama lui Ștefan cel Mare și Vrâncioaia.

Sursa foto: www.telegrafonline.ro

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava