Concert pascal
MOPAN Suceava

Rita Ora va cânta pentru Papa Francisc în cadrul unui eveniment organizat în onoarea Maicii Teresa, informează contactmusic.com.

Cântăreaţa/actriţa este una dintre artistele selectate pentru a cânta la concertul care va avea loc la Catedrala Sfântul Petru din Roma, Italia, pe 3 septembrie, cu o zi înainte ca Maica Teresa, regretata călugăriţă catolică de origine albanezo-romană, să fie declarată, oficial, sfântă.

Rita, care s-a născut în Kosovo, din părinţi albanezi, va cânta la eveniment imnul ‘What Child Is This?’. Pe scenă vor mai urca, printre alţii, muzicienii albanezi Ermonela Jaho, Inva Mula şi Saimir Pirgu.

Într-o emisiune de televiziune la care a participat recent, Rita a spus cu privire la evenimentul la care a fost invitată: “M-am uitat la lista de invitaţi şi am văzut P.A.P.A … Papa?! Este o adevărată onoare şi nu cred că a mai organizat cineva aşa ceva vreodată… va fi fantastic.”

Cântăreaţa a mai spus că abia acum realizează cât de important este evenimentul la care a fost invitată şi că nu este sigură de ce îi va spune Papei Francisc dacă va avea ocazia să vorbească cu el.
“Este ceva extraordinar de important, abia aştept!”, a adăugat Rita Ora, potrivit contactmusic.com.

Papa Francisc a anunţat în luna martie a acestui an că Maica Teresa, care a murit în 1997, ca fi proclamată sfântă pe data de 4 septembrie.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete
Etichete

ContactMusic.com
Contactmusic.com is an entertainment website focusing on the best from the worlds of music, film, games and celebrity.

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava