Concert pascal
MOPAN Suceava

Naţionala masculină a pierdut primul joc la Campionatul Mondial sub 21 de ani Brazilia, după ce a cedat cu 23-18 în faţa Spaniei. România a terminat astfel pe locul 2 în Grupa B şi va juca marţi în optimile de finală cu reprezentativa similară a Tunisiei.

România a fost egala Spaniei aproximativ o repriză şi chiar peste, având în vedere că a fost la conducere câteva minute în prima repriză. Băieţii lui Ovidiu Mihăilă au jucat fără complexe, iar în minutul 20 s-au desprins la 10-8. Spania s-a încălzit mai greu, dar s-a organizat pe parcurs, iar din momentul în care jocul ei s-a legat în apărare s-a transformat într-o armada invincibilă. Egalitatea a fost restabilită în minutul 25 (scor 11-11), iar conducerea a preluat-o în minutul 27 (scor 13-12). Din acel moment, România a găsit foarte rar spaţii în defensiva adversă.

După ce au încheiat prima repriză cu un handicap de 3 goluri, scor 12-15, tricolorii au pierdut ritmul în partea secundă (scor 13-18). Eficienţa la finalizare a scăzut, dar mai ales au fost forţaţi să facă multe greşeli în atac. Drept dovadă, pe parcursul a 20 de minute „legate”, România a marcat numai 2 goluri! Este adevărat, nici Spania nu a excelat în atac, dar a avut o frecvenţă mai bună de a înscrie, astfel că în minutul 48 scorul indica 19-14. Cu diferenţa de 4-5 goluri s-a „jonglat” pe tot parcursul reprizei secunde, la final România fiind învinsă cu 23-18.

Suceveanul Gabriel Burlacu a contribuit şi el la zestrea de goluri a naţionalei României cu o reuşită. În total, în cele cinci meciuri din grupa B, jucătorul de la CSU Suceava a reuşit 9 goluri.

Au marcat pentru naţională: Racoţea 7, Rotaru 3, Negru 2, Nistor 1, Ungureanu 1, Militrau 1, Şomlea 1, Burlacu 1, Mănescu 1. Portarul Ionuţ Iancu a avut 8 intervenţii, iar Daniel Bobeică – 3

Profitând şi de eşecul Qatarului în faţa Serbiei (scor 37-22), România s-a calificat de pe locul 2 în faza optimilor de finală, astfel că marţi va înfrunta Tunisia pentru un loc între cele mai bune 8 naţiuni din lumea la categoria sub 21 de ani.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava