În fotografiile vechi îl putem vedea îmbrăcat într-o tunică ponosită din piele, cu ochelarii de protecție sprijiniți de marginea caschetei de ofițer. Medalia cea mai râvnită a Germaniei naziste, Crucea de Fier, îi atârnă de o panglică în jurul gâtului.

El este feldmareșalul Erwin Rommel, care, în această zi a anului 1944, a fost nevoit să-și ia propria viață.

Rommel s-a născut în 1891, ca fiu al unui învățător. A ales o carieră militară și, la vârsta de 20 de ani, proaspăt absolvent al școlii de cadeți, s-a alăturat unui regiment de infanterie. După izbucnirea războiului, în 1914, regimentul său a luptat în Franța, în România și în Italia. A câștigat prima Cruce de Fier în septembrie 1914, când a fost rănit în Franța, și pe a doua în 1915, dar cea mai importantă medalie de război a primit-o pentru acțiunea din Italia, unde a câștigat ordinul Pour le Mérite (Pentru Merit), pe atunci cea mai mare recompensă pentru acțiuni militare acordată de către Armata Imperială Germană.

După Primul Război Mondial, Rommel a rămas în armată ca simplu ofițer de infanterie al armatei învinse. Abia în 1933, odată cu ascensiunea lui Adolf Hitler, steaua lui a început să strălucească. În 1937, a publicat „Infanterie greift an” („Atacuri de infanterie”), un manual militar bazat pe experiența sa în luptă, și a ajuns să fie considerat un strateg important.

Hitler a fost impresionat și l-a făcut comandantul gărzii sale. La izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, Rommel, deja general-maior, era șef al comandamentului lui Hitler în timpul invadării Poloniei. Din acest punct deosebit de observație în campania rapidă în care l-a însoțit pe Hitler, atât pe teren, cât și la conferințe, el a sesizat potențialul pe care tancurile îl ofereau într-o ofensivă hotărâtă. Chiar dacă experiența lui era în domeniul infanteriei, a cerut o divizie blindată și, cu intervenția lui Hitler, a primit comanda Diviziei a 7-a Panzer, la timp pentru invazia din Țările de Jos și Franța.

După ce Franța a fost cucerită, Rommel a fost trimis în Africa de Nord, în calitate de comandant al Afrika Korps. Acolo, și-a câștigat faima pentru atacurile sale strălucite cu tancuri, organizate în vastul spațiu al deșertului, câștigându-și porecla, folosită atât de către germani cât și de Aliați, de „Vulpea Deșertului”. Rommel se folosea de viteză și de elementul-surpriză pentru a le-o lua înainte britanicilor, făcându-i să se retragă aproape 1 000 de kilometri, în Libia.

Era, de asemenea, un maestru al înșelăciunii; la un moment dat, a pus să fie legate mături și cârpe în spatele tancurilor, ridicând nori de nisip și făcând inamicul să creadă că germanii erau superiori numeric. În iunie 1942, a obținut succesul său cel mai important, cucerirea orașului Tobruk. Cu toate acestea, în octombrie 1942, prin superioritate numerică și armată – la care a contribuit și planificarea atentă a feldmareșalului britanic Montgomery – britanicii au învins trupele germane la El Alamein. Aflând de înfrângerea iminentă a Afrika Korps, Hitler a ordonat comandantului acesteia să reziste până la ultimul om, dar, știind că era o cauză fără speranță, Rommel a ignorat ordinul. Britanicii au capturat 230 000 de germani și italieni.

Întors în Germania, Rommel continua să fie erou național. Următoarea sa misiune a fost apărarea Normandiei împotriva invaziei aliate. Ar fi dorit o apărare mobilă, cu 1 500 de tancuri poziționate în spatele plajei, dar ordinul său a fost anulat, rezultatul fiind exact lucrul de care se temea: debarcările nu au fost întâmpinate cu suficientă forță pentru a opri atacatorii pe mal și pentru a-i alunga înapoi pe mare.

Pe 4 iunie 1944, a plecat în concediu, pentru a sărbători aniversarea soției sale, Lucie, care împlinea 50 de ani. Două zile mai târziu, Aliații au debarcat în Normandia. Grăbindu-se înapoi înspre front, a fost rănit atunci când un avion de vânătoare britanic i-a bombardat mașina. Rănit, feldmareșalul a fost trimis acasă pentru a se vindeca.

În următoarea lună, colonelul Claus von Stauffenberg, la comanda unui grup de ofițeri superiori, a încercat să-l asasineze pe Hitler, dar bomba plasată în comandamentul Führerului a reușit doar să îl rănească pe dictator. Răzbunarea lui Hitler a fost rapidă, teribilă și totală.

Gestapoul îl suspecta pe Rommel că ar fi putut fi implicat în complot, dar, deși fusese abordat, el refuzase să participe. Însă orice legătură cu tentativa nereușită de asasinat era suficientă pentru Hitler, care a ordonat moartea lui Rommel. Singurul obstacol în fața unui proces rapid și a execuției era statutul lui Rommel, unul dintre feldmareșalii germani cei mai iubiți. Prin urmare, doi generali de armată au fost trimiși la el acasă, oferindu-i să aleagă: fie se sinucidea, fie era umilit într-un proces public și executat, lăsându-și familia la mila Gestapoului.

În această zi de octombrie, generalii au ajuns la casa sa din Herrlingen, în apropiere de Ulm. Pentru a-și salva soția și fiul, Rommel a plecat cu generalii și a luat otrava în mașina sa. Publicul a aflat că a murit din cauza rănilor suferite în timpul războiului, iar guvernul a organizat funeralii de stat solemne, la care Hitler a refuzat să participe.

Goebbels, Göring și alți lideri naziști de prim-rang, deși știau că Rommel fusese executat, au trimis scrisori de condoleanțe văduvei.

Cea de la Hitler, din data de 16 octombrie 1944, spunea: „Vă rog, primiți condoleanțele mele pentru pierderea grea pe care ați suferit-o. Numele feldmareșalului Rommel va fi pentru totdeauna legat de luptele eroice din Africa de Nord.”

Tot la 14 octombrie:

1066: Wilhelm Cuceritorul îl înfrânge pe Harold la Hastings.

1806: Napoleon îi înfrânge pe prusaci în bătălia de la Jena.

1890: Se naște președintele american Dwight D. Eisenhower.

1947: Pilotul american Chuck Yeager devine primul om care depășește bariera sonică.

Geo Alupoae, critic de teatru.