Concert pascal
MOPAN Suceava

În perioada 26-29 octombrie 2021, RWA Raiffeisen Agro România a organizat un schimb de experiență cu cooperativele membre RWA, la sediul din Korneuburg Austria, pentru reprezentanții a 27 de cooperative agricole afiliate și colaboratoare UNCSV (Uniunea Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal).

Obiectivul principal al deplasării a constat în înțelegerea necesității consolidării cooperativelor agricole din România și realizării de investiții colective direct de către acestea, care să aducă valoare adăugată recoltelor membrilor săi.

Schimbul de experiență a vizat și cunoașterea pârghiilor de succes în construirea și dezvoltarea unor cooperative cât mai durabile, sustenabile și profitabile pentru toți membrii.

Grupul RWA, fondat în 1993 și cooperativele membre, cu peste 125 de ani de activitate, au fost prezente la aceste discuții prin Vicepreședintele Consiliului de Administrație, 2 Președinți de cooperativă, Directorul Comercial pe Europa Centrală și de Est, Bogdan RADU CEO și Andreea HANTĂ CFO RWA Raiffeisen Agro România.

În cadrul acestei întâlniri au fost discutate aspecte cu privire la structura organizațională a cooperativelor, mecanismul de funcționare al acestora, etapele de dezvoltare prin care au trecut cooperativele până în prezent, patrimoniul și activele cooperativelor, relația economică și parteneriatul dintre cooperative si cei 100.000 de membrii ai săi.

Succesul cooperativelor se bazează pe guvernanța după modelul Raiffeisen, solidaritate, viziune, diversitate și în același timp conectați la realitate, pe regulile respectate cu fermitate de către toate părțile implicate, pe investițiile consistente realizate de cooperative de-a lungul timpului, pe baza tehnico-materială și perfecționarea continuă a managementului și tuturor persoanelor implicate de la top management până la bază, dezvoltând astfel activități adiacente de valorificare a produselor membrilor.

Grupul RWA numără în acest moment șase divizii de activitate: Divizia de Agricultură (Producător de semințe pentru cultura mare: grâu, porumb, floarea-soarelui, soia, rapiță și Trading), Divizia Mașini și Utilaje Agricole, Divizia Materiale de Construcții, Divizia Casă și Grădinărit, Divizia Energie și Divizia Servicii.

Pentru a înțelege cât mai bine modul de cooperare dintre cooperativă și fermierii săi, membrii UNCSV au avut ocazia să se întâlnească și să discute cu doi fermieri, membri cooperatori. S-au purtat discuții cu privire la modalitatea de lucru și relația economică dintre fermier și cooperativă, detalii administrative și legislative, aspecte privind consilierea tehnică pe care fermierii austrieci o primesc, despre tehnologiile aplicate de ambele părți, cât și despre schimbările climatice și problemele cauzate de interzicerea pesticidelor fără a exista înlocuitori.

Membrii UNCSV au avut ocazia să viziteze și agro-laboratorul de inovare, stația de selectare și tratare semințe, magazinul cu produse de casă și grădinărit, o reprezentanță de mașini și utilaje agricole la care cooperativa este unic distribuitor și service-ul zonal.

Scopul principal al înființării cooperativelor a fost să se ajute reciproc fermierii, în vederea achiziției de inputuri, depozitarii, procesării și valorificării superioare a recoltelor. Toate cooperativele din Austria dețin silozuri, RWA are la rândul său 4 silozuri de mare capacitate, iar prin toate acestea se tranzacționează anual cca. 3 milioane de tone de produse agricole.

Rolurile tuturor actorilor sunt foarte clar definite pentru atingerea obiectivelor și crearea de valoare adăugată întregului lanț.

Concluziile membrilor participanți la acest schimb de experiență atestă faptul că obiectivul vizitei a fost atins, iar informațiile obținute vor contribui la consolidarea și eficientizarea activității cooperativelor românești prezente.

UNCSV mulțumește RWA Raiffeisen Agro România pentru această oportunitate și speră ca pilonii de întărire a colaborării pe termen scurt, mediu și lung să se materializeze pe cele 3 segmente discutate.

Doar împreună putem fi mai puternici, cooperativele reprezentând o bază solidă de asociere, de existentă, de dezvoltare și de consolidare a mediului rural.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava