La Şcoala Gimnazială „Dimitrie Păcurariu” Şcheia, vineri, 21 octombrie 2016, a avut loc Concursul de Ikebana de toamnă.
Începând din anul 2011, organizăm cursuri şi concursuri de artă Ikebana în şcoala noastră care își propun să stimuleze creativitatea şi expresivitatea elevilor prin realizarea de aranjamente florale de tip Ikebana, să le cultive dragostea faţă de flori şi plante, să-i integreze pe elevii ciclului primar printre cei din ciclul gimnazial, să le dezvolte abilităţi artistice comune, simţul estetic și armonia culorilor în stilul tradiţional japonez de aranjare a florilor.
Anul acesta a venit rândul elevilor clasei a V – a. Obişnuiţi cu emoţiile concursurilor şi cu caracterul lor competitiv, aceştia și-au început activitatea cu un curs de iniţiere în tainele ikebana, după care au încercat, îndrumaţi de organizatori, să realizeze, din câteva elemente aparent neinteresante, un tablou viu, de toamnă.

Elevii s-au întrecut în măiestrie, imaginaţie şi creativitate pentru a realiza aranjamente ce i-ar fi făcut invidioşi şi pe designerii celor mai renumite florării din oraş.
Noutatea constă în faptul că acţiunea a avut un puternic caracter ecologic, elevii au folosit pe lângă flori de grădină, materiale refolosibile, obiecte vechi şi alte ornamente cărora le-au dat o nouă întrebuinţare, în combinaţie cu crengi de brad, tisă, ienupăr şi alte crengi uscate cu forme deosebite. Aceste ornamente au fost realizate conform principiilor ikebana iar juriul a analizat cu stricteţe respectarea lor: simplitatea, asimetria, forma imperfectă, neregularitatea, axa cer – om – pamant, simbolul trecut – prezent – viitor şi preponderenţa liniei asupra culorii.
Juriul de tradiţie, format din angajaţi ai primăriei comunei Şcheia şi ai şcolii noastre, respectiv viceprimar Ilie Cojoc, contabil şef Raluca Pîţu, prof. Ioana Bahrincean, prof. Ioana Petrescu, prof. Luminiţa Tonolla, prof. Oana Curea, prof. Adrian Cerlincă şi organizatorii ec. Iuliana Buzuleac şi prof. diriginte Mirela Pintescu au premiat următorii elevi: Oancea Ana Maria – premiul I, Năstase Bianca – premiul II, Mărginean Petronela – premiul III, Boberschi Laura, Crăete Raluca, Oancea Viorel – mențiuni.
Creaţiile celor 21 de ikebanişti ai Şcolii Şcheia pot fi admirate la intrarea în sediul Primăriei Comunei Şcheia, în perioada 21 – 28 octombrie 2016.
Mulţumim pe această cale Primăriei Comunei Şcheia pentru sprijin şi pentru spaţiul de prezentare.

Coordonatori, ec. Iuliana Buzuleac şi prof. Mirela Pintescu

Şcoala de Ikebana de la Şcheia, 10.0 out of 10 based on 3 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (3 votes cast)
Educaţie
Padurea de maine
REVINE Suceava
Karls Jobs 2018
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava