Concert pascal
MOPAN Suceava

Conducerea filialei Suceava a CNS Cartel Alfa i-a transmis prefectului județului, Alexandru Moldovan, manifestul „Stop sărăciei populației!”. Președintele Cartel Alfa Suceava, Traian Pădureț, a precizat că prin acest manifest se solicită creșteri de salarii și pensii, protejarea de inflație a veniturilor, controlul prețurilor și taxarea super-profiturilor, deblocarea negocierilor colective și aplicarea integral și fără discriminare a legilor salarizării 153/2017 și 195/2020. Traian Pădureț a precizat că sindicaliștii au declanșat acțiuni de protest care se desfășoară în perioada 17-21 octombrie 2022, sub forma a două caravane care pornesc din zonele Ardeal (Zalău) și Moldova (Suceava, Botoșani) spre București, cu proteste organizate în localitățile de pe traseu (Zalău, Bacău, Deva, Galați, Târgu Jiu, Râmnicu Vâlcea, Slatina, Slobozia). Cele două caravane se întâlnesc la București unde are loc pe data de 20 octombrie un amplu miting-marș în Piața Victoriei și Piața Revoluției. El a spus că filiala Suceava a CNS Cartel ALFA participă la această caravană caravana cu două mașini.

Vă prezentăm manifestul transmis prefectului de către sindicaliștii de la CNS Cartel Alfa Suceava:

„CNS Cartel ALFA desfășoară acțiuni de protest la nivel național pentru  creșterea urgentă a salariilor și pensiilor, împotriva creșterii alarmante a costurilor de trai și atacurilor asupra drepturilor lucrătorilor!

Oamenii muncii s-au săturat, totul crește, mai puțin salariile! Avem nevoie de o creștere a veniturilor, deblocarea negocierilor colective și a drepturilor sindicale prin modificarea legii dialogului social!

Pe măsură ce iarna se apropie, oamenii muncii văd că valoarea salariilor lor (și economiile, pentru cei care au) scade în fiecare zi, în timp ce prețurile tuturor produselor, ratele la bănci și facturile sunt nerealist de mari. Lucrătorii şi pensionarii sunt principalele victime ale acestei crize a costurilor de trai, cei cu venituri mici și persoanele vulnerabile fiind cei mai afectați.

Desigur, multe dintre cauzele majore ale crizei actuale a prețurilor depășesc granițele țării și există aspecte care trebuie abordate la nivel european. Guvernanții noștri au însă responsabilitatea clară de a lua măsuri care atenuează șocul asupra oamenilor și gospodăriilor, le protejează veniturile de inflație și susțin locurile de muncă.

Ce vedem în schimb? Măsuri haotice și complet de neînțeles de facturare a energiei, creșteri de dobânzi care aruncă în aer bugetul familiilor, bâlbâieli, reveniri și enorm de multă nechibzuință demonstrată de recentele creșteri consistente ale salariilor parlamentarilor. In condițiile în care foarte mulți cetățeni sunt deja în situația de a face alegeri dureroase între plata facturilor și hrană, guvernul vine acum cu noi măsuri aberante precum creșteri generale de impozit pe proprietăți. Sigur, impozitele trebuie crescute și susținem impozitarea progresivă, DE LA CEI CARE AU, de la cei bogați, de la dividente, de la profiturile enorme făcute pe seama cetățenilor, NU TOT DE LA CEI SĂRACI. Toate acestea, în timp ce companiile din energie și băncile au profituri record,  neatinse de măsuri care să le limiteze sau să le redistribuie către societate.

Este nevoie de acțiune imediată în patru direcții prioritare:

  1. Stoparea creșterii prețurilor! Este nevoie de intervenție coordonată la nivel național și European asupra formării prețurilor, pentru reducerea facturilor aberante, care aruncă gospodăriile în sărăcie și întreprinderile la faliment, în timp ce companiile din energie obțin profituri record; Așa cum am arătat într-o scrisoare transmisă Guvernului, este nevoie de o resetare a pieței de energie și reglementări clare împotriva speculei din energie;
  2. Creșterea salariilor și pensiilor! Protejarea veniturilor de inflație și păstrarea puterii de cumpărare prin creșterea urgentă și consistentă a salariului minim, creșterea pensiilor și repararea inechităților din sistem, precum și deblocarea negocierilor colective
  3. Deblocarea negocierilor colective, prin modificarea Legii Dialogului Social. Recent, a fost adoptată Directiva Europeană privind salarii minime adecvate. Aceasta cere statelor membre să promoveze negocierea colectivă și să combată distrugerea sindicatelor, iar în țările cu o acoperire a negocierilor colective sub 80% va trebui să se elaboreze un plan de acțiune pentru a sprijini negocierea colectivă. Reamintim aici că în România, nivelul de acoperire al negocierilor colective este în prezent foarte scăzut, doar 20% dintre lucrători beneficiind de prevederile unui contract colectiv de muncă. Astfel modificarea Legii dialogului social (L62/2011) pentru deblocarea negocierilor colective la toate nivelurile (companie, sector și național) este urgentă, aceasta fiind și un jalon în cadrul PNRR, cu termen până la sfârșitul anului.
  4. Aplicarea integral și fără discriminare a Legii 153/2017 și a Legii 195/2020! La motivele de nemulțumire ale membrilor noștri se adaugă lipsa respectului față de legislația în vigoare a guvernului și a partidelor politice parlamentare din cadrul coaliției. Legea salarizării în sistemul public, așa cum a fost aplicată defectuos în ultimii ani, este o sursă majoră de discriminare și inechitate. Aplicarea imediată a legii 195/2020 (Statutul feroviarului) este necesară și urgentă pentru a reașeza salarizarea în sistemul de transport feroviar, sistem care are foarte multe disfuncționalități și probleme de atragere a personalului tânăr din cauza salarizării extrem de precare, neconforme cu pregătirea și complexitatea muncii.

În concluzie, suntem pe deplin conștienți că România, alături de întreaga Europă, trece print-o criză economică de amploare. Credem însă că este nevoie de politici publice echilibrate, elaborate printr-o consultare reală cu partenerii sociali, care să distribuie echitabil efortul și costurile.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Social
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava