Concert pascal
MOPAN Suceava

Astăzi se împlinesc 22 de ani de când Sofia Vicoveanca (81 de ani) a rămas văduvă. Contactată de Click!, celebra cântăreață de muzică populară a mărturisit că rana din sufletul său nu a fost vindecată, nici acum, după atâta timp, ba mai mult ea este de părere că doar o persoană care trece prin ce a trecut ea, în urmă cu două decenii, îi poate înțelege suferința.

Lacrimile curg necontenit, în fiecare an, în ziua de 18 aprilie, pe obrajii Sofiei Vicoveanca atunci când se gândește la momentele în care iubirea vieții sale, în urmă cu 22 de ani, își lua adio de la viață. Soțul cântăreței, ziaristul sucevean Victor Micu, care a lucrat timp de peste 40 de ani la ziarul „Zori noi” din Suceava, a decedat fulgerător, în 2001, la vârsta de 70 de ani, după ce a început să tușească. În acele momente de cumpănă, Sofia Vicoveanca și fiul lor au chemat salvarea, însă în zadar, pentru că în drum spre spital acesta a murit. Așa că de atunci, Sofia Vicoveanca se hrănește doar cu amintirile frumoase care au rămas de la regretatul său soț.

„Sărbătorile Pascale le-am petrecut la București, la fiul meu! Astăzi voi avea spectacol și nu vreau să vorbesc prea mult despre evenimentul nefericit din viața mea. Vreau să încerc să nu îmi adâncesc rana și mai mult în suflet. Te poate înțelege doar o persoană care a trecut prin asemenea stări ce am trecut și eu. Altcineva nu!”, a declarat Sofia Vicoveanca pentru Click!

Citește articolul complet EXCLUSIV pe: https://click.ro/vedete/vedete-romanesti/sofia-vicoveanca-sufera-si-acum-dupa-decesul-2259381.html

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete
Etichete

Click!
Ziarul Click!
Îţi aduce cele mai tari exclusivităţi, vedete, actualitate, divertisment, sport

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava