Concert pascal
MOPAN Suceava
Galerie foto19 poze în acest set

Unul dintre obiectivele turistice din orașul Broșteni ar fi trebuit să fie școala din Holdița, construită în anul 1905, școală unde de fost dascăl folcloristul Simion Teodorescu Kirileanu, membru al Academiei Române. De altfel, edificiul de o frumusețe arhitectonică aparte apare pe diverse site-uri ca obiectiv turistic important al Broșteniului. Din păcate școala care nu mai este funcțională de mai bine de 10 ani se află în paragină, cu geamuri sparte, cu pereți scorojiți, într-o stare de uzură fizică avansată. Mai mult, ea a fost umbrită de o construcție care a obturat-o complet. Până a se ridica respectiva construcție școala se vedea frumos de la drumul național 17B iar turiștii care treceau pe acolo o puteau repera foarte ușor. Școala îi poartă numele lui Simion Teodorescu Kirileanu.

Simion Teodorescu Kirileanu – este fiu al acestor locuri, elevul lui Mihai Lupescu. Urmează Şcoala Normală „V. Lupu” din Iaşi, este numit învăţător la Şcoala primară din Broşteni în anul 1906, iar apoi la şcoala din Holda, satul său natal. Participă la luptele din primul război mondial fiind rănit grav, avansează până la gradul de căpitan în rezervă şi rămâne invalid tot restul vieţii. Folclorist, a publicat multe culegeri dintre care amintim: „Poveşti poporale cu cuprins moral” – 1899, „Întâmplările şi viaţa lui Păcală” – 1900, „Ştefan cel Mare şi Sfânt – istorisiri şi cântece populare” – 1904.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava