MOPAN Suceava
Galerie foto152 poze în acest set

Târgul de Toamnă „Produs înBucovina” a fost deschis, în mod oficial, astăzi, pe esplanada Iulius Mall Suceava. La ediția de anul acesta, vizitatorii vor putea să redescopere comorile gastronomiei și cămărilor dinBucovina, meșteșugurile, tradițiile și obiceiurile acestei zone. Deschiderea oficială a Târgului de Toamnă „Produs în Bucovina” a avut loc vineri după amiază în prezența președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a prefectului Constantin Harasim, a oaspeților veniți din Bucovina de Nord, respectiv președintele Consiliului Regional Cernăuți, Ucraina, Ivan Muntean, alături de aceștia fiind prezent și ambasadorul Thailandei în România, Komgrit Varakamin, și un reprezentant al sucevenilor plecați în străinătate. Târgul „Produs în Bucovina” va fi deschis până duminică, 2 octombrie a.c.

De precizat că printre invitații la ediția de anul acestea a târgului se numără o delegație formată din câteva zeci de reprezentați ai administrației locale din regiunea Cernăuți, zilele acestea urmând să ajungă la Suceava și o delegație din Italia.

În cuvântul de deschidere a târgului, președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur a salutat prezența oaspeților din Bucovina de Nord, adăugând că „acum aici, putem să vorbim de un salut al întregii Bucovine”. Gheorghe Flutur a subliniat că ediția de anul acesta a Târgului de Toamnă „Produs înBucovina” are ca element central gastronomia și bucatele bucovinene. „Trebuie să promovăm mai intens produsele dinBucovinapentru ca ele să ajungă în marile magazine din țară”, a spus Flutur. El a precizat că elementul principal al târgului este cămara bucovineană cu toate bucatele pe care bucovinenii le păstrează în ea. „Tot în cadrul ediției de anul acesta vom lansa și proiectul Crăciun în Bucovina, pentru ca oamenii să știe că se merită să-ți petreci aici sărbătorile de iarnă. Toate acestea sunt sub sigla autenticității, tradițiile și obiceiurile fiind la ele acasă, aici în Bucovina”, a declarat șeful administrației județene. Gheorghe Flutur a adăugat că pe perioada târgului, sucevenii, și nu numai, trebuie să sucevenii vină pentru a degusta cele mai bune feluri de mâncare din Bucovina, unele dintre ele de mult uitate.

„Un exemplu este cel al minorităților. Le-am rugat să vină cu ce au ei mai vechi. Vor fi foarte multe bucate care au fost uitate și care trebuiau scoase la iveală. Din acest motiv am adus în fața vizitatorilor <Cămara Bucovineană>. Pentru că o cămară înseamnă o istorie, o cultură a Bucovinei. Și uitați-vă că rafturile sunt încovoiate pentru că sunt pline.Bucovinaînseamnă bunăstare și oameni gospodari care s-au îngrijit din timp. Noi nu suntem numai greieri care cântăm pe scenă. Suntem și furnici care au adunat în cămară și care au motive să cânte pe scenă”, a spus Flutur în invitația către suceveni de a vizita Târgul de Toamnă „Produs în Bucovina”.

El a a amintit că în cursul zilei de sâmbătă, vizitatorii vor putea asista la diverse concursuri pe teme de gastronomie. Tot sâmbătă, după lăsarea serii, pe malul râului Suceava va fi aprins un foc de tabără, în jurul căruia vor fi invitați să se alăture și vizitatorii târgului, pentru a participa la o seară bucovineană.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava