Trei elevi suceveni premiați de prefect de Ziua Europei

Prefectul de Suceava, Mirela Elena Adomincăi, a oferit de Ziua Europei trei diplome de excelenţă. Au primit diplome reprezentantele a două colective care au dezvoltat proiecte cu fonduri europene în cadrul programului Erasmus. Preşcolara Ioana Şvabu, din Adîncata, şi sora ei, Valentina, elevă în clasa a III-a la Şcoala Gimnazială ”Ioan Băncescu” Adîncata, au prezentat un dicţionar cu desene ”Primul meu dicționar” realizat în cadrul unui program care urmăreşte îmbunătăţirea strategiilor didactice.Proiectul dezvoltat în parteneriat cu elevi din alte opt ţări a luat premiul I la un concurs la Craiova. Ana Maria Covaliu, elevă în clasa a XII-a la Colegiul ”Dimitrie Cantemir” Suceava, a prezentat un ghid de bune practici în domeniul antreprenorial, cu care a obţinut locul trei la nivel naţional. ”Apreciez preocuparea în ceea ce înseamnă învățământul tehnic profesional, apreciez efortul elevilor și al cadrelor didactice pentru creșterea calității actului educațional. De aceea ne-am găndit la nivelul Prefecturii să acordăm aceste diplome de excelență insituția noastră având deja o tradiție a ”cărții valorilor bucovinene”. Nu pot decât să mă bucur și să spun că viitorul nostru se află pe mâini bune”, a declarat Mirela Elena Adomnicăi.