Concert pascal
MOPAN Suceava

Polițiștii judiciariști din cadrul Poliției Municipiului Suceava – Biroul Investigații Criminale, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Biroului Operațiuni Speciale – Suceava au reușit depistarea în flagrant a trei bărbați după ce aceștia au pătruns prin efracție în casa unei persoane vătămate din comuna Ilișești și au sustras scule pentru construit, materiale de construcții, reflectoare și aparatură electrică, în valoare de 25.000 lei.

Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Poliției Municipiului Suceava pentru cercetări și luarea unor măsuri preventive.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat faptă, prev. și ped de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, c, d din Codul Penal, ce urmează a fi soluționat procedural de către lucrătorii BIC din cadrul Poliției mun. Suceava.

Față de cei trei bărbați a fost luată măsura preventivă a reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca aceștia să fie prezentații Instanței de Judecată cu propunere de arestare preventivă. Ulterior, față de cei trei, judecătorul de drepturi a admis propunerea parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava și astfel a fost dispusă măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.

În continuare se efectuează cercetări în vederea probării întregii activități infracționale și tragerii la răspundere penală a autorilor sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat faptă, prev. și ped de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b), c), d) din Codul Penal, ce urmează a fi soluționat procedural de către lucrătorii BIC din cadrul Poliției mun. Suceava.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava