Concert pascal
MOPAN Suceava

Un credincios sucevean  îl informează pe arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, IPS Calinic,  ce apare despre Biserică pe facebook. În ultima scrisoare omul l-a informat despre o postare pe pagina ”Practica de cult”. ”Înaltpreasfinția Voastră, există o pagină de Facebook, „Practica de cult”, administratorul spune că (este) ucenic al ……..

A postat două poze de la slujba oficiată de Înaltpreasfinția Voastră, ce i-ați răspunde? Se arată iritat de faptul că slujesc mulți diaconi la Catedrală și că slujba se săvârșește în exterior.”, l-a informat credinciosul.

Iată răspunsul IPS Calinic

  1. La Mănăstirea „Sfântul Ioan”, biserica fiind relativ mică, Sfânta Liturghie în duminici și sărbători se săvârșește, din iulie 2020, cu excepția zilelor când vremea nu îngăduie, în incinta mănăstirii, datorită numărului mare de credincioși care participă la această slujbă, dar și datorită numărului mare de pelerini închinători care vin să se închine la moaștele sfântului în timpul Sfintei Liturghii.
  2. Numărul mare de diaconi care slujesc în duminici și sărbători și care a atras atenția respectivului domn se explică prin faptul că toți sunt angajați ai mănăstirii și ai Centrului Eparhial. Fiind persoane foarte disciplinate, preferă să slujească acolo unde sunt angajați, nu să facă „braconaje” prin parohii ori mănăstiri (cu excepția situațiilor când sunt invitați).
  3. Și fiindcă pe pagina respectivă mai apare o fotografie preluată de pe site-ul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, pe marginea căreia se discută despre practica îngenuncherii în timpul hirotesiei, fac următoarea precizare. Să îmi fie cu iertare, dar dintotdeauna candidații, când au fost hirotesiți întru duhovnici, arhidiaconi, sachelari, iconomi, iconomi stavrofori, protosingheli, arhimandriti, stareți etc., au stat în genunchi. Așa s-au făcut hirotesiile dintotdeauna în Biserica Ortodoxă Română; și tot astfel prezintă rânduiala și marele liturgist român, pr. prof. dr. Ene Braniște. Dar dacă unii ierarhi vor să facă altfel hirotesia, nu-i oprește nimeni. Probabil că cel hirotesit în Grecia (a se vedea fotografia) va fi fost suferind de bursită, un fel de apă la genunchi, sau va fi avut proteză și din acest motiv nu va fi îngenuncheat. Desigur, în atari situații, este explicabilă practica.

Pace și bucurie!

Un credincios de bine îl informează pe IPS Calinic ce apare despre Biserică pe Facebook, 8.2 out of 10 based on 5 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 8.2/10 (5 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava