Concert pascal
MOPAN Suceava

Chef Patrizia Paglieri se află de mai bine de două decenii în România și a reușit să câștige aprecierea celor din jur datorită talentului său gastronomic. Întreaga lume asociază numele Patriziei cu zâmbetul larg pe care aceasta îl afișează public, însă vedeta ascunde o poveste de viață impresionantă, potrivit click.ro.

Patrizia Paglieri a venit în România în anul 1993, atunci când avea 25 de ani.

În spatele zâmbetului molipsitor și a personalității joviale, Patrizia Paglieri ascunde o tristețe care a frământat-o o perioadă îndelungată de timp: divorțul de bărbatul cu care a fost căsătorită.

Patrizia Paglieri s-a căsătorit la 24 de ani cu un bărbat foarte muncitor, cu o poziție socială bună, care era îndrăgostit nebunește de ea. Cu toate acestea, relația nu a funcționat, iar ei au decis să pornească pe drumuri separate după doar patru ani de mariaj. Nu și-au vorbit 10 ani după separare, însă atunci când s-a revăzut a avut sentimentul că întâlnește un vechi prieten, povestește Patrizia.

„Nu a vorbit cu mine 10 ani, după divorț, dar m-am dus în Sanremo și am zis că nu pot să am chestia asta pe suflet, ne-am întâlnit și am rămas prieteni. Căsnicia a durat 4 ani, 10 ani pauză, apoi ne-am revăzut și a fost un pic ciudată revederea, dar m-am simțit ca și cum am revăzut un prieten după multă vreme”, a declarat Patrizia, conform Viva!. În urma căsătoriei cu bărbatul misterios, Patrizia a devenit mama unui băiat pe nume Francesco. Se pare că bărbatul nu a dorit să se implice în viața fiul lui său și nu a păstrat legătura cu acesta, în nicio formă, mai scrie sursa citată.

Citește articolul complet pe: https://click.ro/vedete/vedete-internationale/viata-tumultoasa-a-patrizei-paglieri-513288.html

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete

Click!
Ziarul Click!
Îţi aduce cele mai tari exclusivităţi, vedete, actualitate, divertisment, sport

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava