Concert pascal
MOPAN Suceava

Sala ”Dumitru Bernicu” din Suceava a găzduit sâmbătă 2 februarie meciul din cadrul etapei a XI-a a seriei A a Diviziei A de handbal masculin dintre CSU II Suceava și ocupanta locului secund, CSU Galați. În prima dispută a sezonului, gălățeanii s-au impus la Suceava, la fel cum au făcut-o și pe propriul lor teren.

De această dată, tinerii jucători pregătiți de Ion Tcaciuc s-au mobilizat exemplar și au câștigat fără dubii cu 35-30 (20-16). Doar cu portarul Duman de la echipa de Ligă Națională, echipa a doua a CSU Suceava a arătat implicare, dăruire, iar handbaliștii au demonstrat un progres remarcabil. Echilibrul s-a menținut o parte din timp după care gazdele au preluat inițiativa pe care nu au mai cedat-o până la final. De remarcat faptul că de la gruparea suceaveană a lipsit și golgheterul Claudiu Lăzurcă.

”Îi felicit pe băieții mei pentru modul în care au abordat acest meci. Deși plecam din start cu șansa a doua și nici nu aveam decât un singur jucător de la echipa de Ligă Națională, am arătat că avem potențial și dorință de afirmare. Am jucat tot timpul cu doi pivoți și am avut câștig de cauză. Sper să fie o victorie de moral care să le dea încredere jucătorilor noștri” a declarat antrenorul echipei CSU II Suceava, Ion Tcaciuc.

Pentru formația suceveană în partida cu CSU Galați au marcat: Alupoaie (11 goluri), Cozorici (8), Pintilei (5), Jităreanu (5), Tofănel (2), Stanciuc (1), Ivan (1), Bejinariu (1) și Roșu (1).

Rezultate consemnate în etapa a XI-a:
CSU II Suceava – CSU Galați    35-30
CSM Botoșani – CSM Bacău    25-35
CSM Vaslui – CNOT Brașov    42-24

Clasament
1. CSM Vaslui    11    11    0    0    409-255    33
2. CSU Galați    11    6    1    491-295    19
3. CSU II Suceava    11    6    0    5    317-355    18
4. CNOT Brașov    11    5    0    6    332-355    15
5. CSM Bacău    11    3    0    8    318-351    9
6. CSM Botoșani    11    1    1    9    279-337    4

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava